Concursul s-a tinut la Brisbane, in Australia, si au participat 304 elevi din 81 de tari, anunta Ministerul Educatiei.
Romania a cucerit doua medalii de aur, una de argint si o alta de bronz la Olimpiada Internationala de Informatica din Australia.
Multiplu medaliat international, Rares Darius Buhai, elev in clasa a X-a la Colegiul National "Liviu Rebreanu" Bistrita, si-a adaugat in palmares o noua medalie de aur, la fel ca la precedenta editie. Laureat cu argint anul trecut, Vlad Alexandru Gavrila, elev in clasa a XII-a la Liceul International de Informatica din Capitala, si-a imbunatatit performanta, cucerind de aceasta data medalia de aur, arata Ministerul Educatiei, intr-un comunicat de presa.
Andrei Heidelbacher, elev in clasa a XI-a la Colegiul National "C. D. Loga" din Timisoara, a obtinut o medalie de argint, iar Mihai Popa, elev in clasa a XII-a la Colegiul National "Fratii Buzesti" din Craiova, a castigat medalia de bronz.
Olimpiada Internationala de Informatica, editia a XXV-a, s-a desfasurat la Brisbane, in perioada 6-12 iulie, si a reunit 304 de concurenti din 81 de tari, a precizat Ministerul Educatiei.
Olimpicii romani revin in tara duminica, 14 iulie, pe Aeroportul International "Henri Coanda", in jurul orei 13.00.