Adresa le este destinata utilizatorilor Tor si te ajuta sa fii mai protejat atunci cand esti online.

Facebook a lansat o adresa .onion, destinata utilizatorilor Tor. Toti cei care vor acces la reteaua de socializare trebuie sa scrie https://facebookcorewwwi.onion/ in browser atunci cand se conecteaza la Tor. Altfel nu functioneaza.

Cu acest anunt, Facebook vrea sa ii ajute pe utilizatorii sai sa se conecteze la reteaua sociala cu ajutorul Tor fara sa aiba probleme. Sistemul de sercuritate de la Facebook poate spune ca un cont Tor este atacat de hackeri, de exemplu. La fel ca un cont atacat, traficul unui user Tor pare ca provine din mai multe tari intr-o scurta perioada de timp.

Miscarea facuta acum de Facebook ridica unele semne de intrebare, mai ales ca reteaua de socializare fondata de Mark Zuckerberg este recunoscuta pentru faptul ca evita sa aiba utilizatori anonimi, scrie pcworld.com.

Totusi, exista cateva motive pentru care te-ai conecta la Facebook intr-un mod extrasigur, fara sa lasi informatii privind locul in care te afli. In 2011, cei care au protesta in Egipt impotriva regimului Mubarak, au folosit Facebook pentru a mobiliza localnici si a informa publicul.

Daca vreti sa accesati adresa .onion a retelei, trebuie intai de toate sa descarcati browserul Tor, daca nu il aveti deja. Apoi, introduceti adresa .onion a Facebook.

Share articol: