Aplicatia a fost lansata joi la sediul Facebook din Menlo Park.
Mark Zuckerberg a lansat joi seara Facebook Home, destinata unor anumite gadgeturi cu sistemul de operare Android. Aceasta iti schimba total smartphone-ul, transformandu-l intr-unul dedicat Facebook. "Nu construim un telefon, si nu construim un sistem de operare, dar facem mai mult decat o aplicatie", a declarat fondatorul retelei sociale, Mark Zuckerberg.
Facebook Home preia controlul telefonului inca de la deblocarea acestuia, dupa ce este instalata. Ea reuneste mai multe aplicatii ale retelei sociale care iti permit sa tii legatura cu prietenii mai usor. Facebook Home merge pe aceeasi linie pe care se centreaza Facebook, cu interfete cu imagini mari.
"In mod normal, cand iti pornesti telefonul vezi un ceas, un email sau un calendar. Cu Home, dam mai multa valoare acestui ecran. De indata ce iti pornesti telefonul, asta vezi", a spus Adam Mosseri, director de produse la Facebook.
Ecranul principal al telefonul se transforma intr-un asa-numit Cover Feed, o versiune de telefonul a News Feedului. Mesageria este mult imbunatatita datora acelor "Chat Heads". Aplicatia te ajuta sa urmaresti mai usor notificarile, iar gesturile de utilizare sunt naturale.
Cory Ondrejka de la Facebook a declarat ca aplicatia se gaseste in Google Play si va merge pe diferite dispozitive, telefoane si tablete deopotriva. Pentru tablete, spune ca experienta va fi geniala. Facebook a lansat acum doar versiunea pentru telefoane. Cea pentru tablete va veni peste cateva luni. Aplicatia va fi imbunatatita constant, luna de luna, mai promite reprezentatul Facebook.
Aplicatia va putea fi folosita, pentru inceput, pe HTC One, One X, Samsung Galaxy S3, Note II si Galaxy S4, intr-o prima faza. Ea va putea fi descarcata din 12 aprilie.
Iata cum iti pui Facebook Home pe telefon:
Facebook Home va putea fi descarcata, deocamdata, doar de catre americani, insa Zuckerberg a promis ca ea va fi disponibila si pentru alte zone ale globului in scurt timp, daca totul merge bine. De asemenea, ea va fi imbogatita cu noi feature-uri, in timp.
Intrebat cand va aparea o aplicatie similara pentru alte sisteme de operare, Zuckerberg a declarat ca are o relatie extraordinara cu cei de la Apple, dar ca "modul in care lucrezi cu diferite sisteme de operare e altul de fiecare data. Cei de la Apple sunt mult mai inchisi. Android e mult mai deschis". "Windows este undeva la mijloc", mai spune el.
La acelasi eveniment a fost lansat si HTC First, un telefon mobil lansat de taiwanezi in colaborare cu Facebook si cu operatorul de telefonie mobila american AT&T. Acesta va avea aplicatia Facebook Home integrata si va fi disponibil doar in SUA incepand din 12 aprilie. Deocamdata se pot face precomenzi. Telefonul va fi 4G, insa specificatiile lui complete nu au fost date publicitatii.