Compania Facebook a lansat o nouă aplicație care seamănă foarte mult cu una pe care deja o cunoaștem și care a devenit din ce în ce mai populară la nivel global: TikTok.

Aplicația se numește Collab și promite o altfel de experiență pentru procesul colaborativ de creație muzicală. Aceasta este disponibilă deocamdată doar pe iOS, iar accesul este permis doar pe bază de invitație.

Ideea din spatele Collab este că poți crea videoclipuri scurte împărțite în trei. De exemplu, poți cânta un cântec interpretând trei instrumente diferite apoi lipindu-le într-un singur video. Sau poți tu să cânți un fragment, prietenii tăi altul și așa mai departe.

Poți să utilizezi un solo de chitară de la un utilizator, o voce de la altul și tu pui un ritm de tobe și astfel ai creat o nouă melodie. Deocamdată aceste creații pot fi publicate doar pe Collab. Le vei putea distribui pe Facebook sau Instagram doar după ce au fost publicate inițial într-un cont al noii aplicații. 

Deoacamdată, aplicația este disponibilă doar în SUA și Canada, însă este posibil ca în curând să ajungă și în Europa.

______________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: 

Share articol: