Fondatorul retelei sociale, Mark Zuckerberg, a anuntat pentru data de 20 iunie un eveniment important
Facebook pregateste un eveniment deosebit pentru data de 20 iunie si le-a trimis mai multor jurnalisti invitatii prin posta obisnuita, nu pe mail, ca pana acum. Iar pe invitatii exista cate o pata de cafea de genul celei lasate de o cana pe un ziar.
O echipa mica lucreaza la idei mari
Textul tiparit pe acestea este: "o echipa mica lucreaza la idei mari". Evenimentul va avea loc la sediul companiei din Menlo Park. Deocamdata zvonurile privind ce se va intampla acolo sunt destul de putine. E posibil sa vedem schimbari la news feed, la Graph Search sau la Facebook Home.
Cei de la techcrunch scriu ca Facebook va lansa un news reader, adica o aplicatie care te ajuta sa iti grupezi feedurile RSS si sa accesezi informatiile mai usor. Un astfel de soft, Google Reader, se va inchide la 1 iulie.
Un astfel de serviciu ar putea fi util pentru utilizatorii de Facebook, care ar avea cele mai importante informatii mai usor de accesat. In prezent, feedul multora dintre useri este prea aglomerat, iar informatii importante sunt trecute cu vederea.
Cei de la Facebook sunt hotarati sa faca schimbari majore, si au demonstrat asta si zilele trecute, cand au venit cu hashtagul.
Dar mai multe vom afla la evenimentul de pe 20 iunie, zi in care si Samsung are programate noi lansari.