Actiunile companiei lui Mark Zuckerberg vor putea fi trranzactionatre si pe Bursa de Valori Bucuresti

Procedura de admitere la tranzactionare a actiunilor celei mai mari retele sociale, Facebook Inc, pe sistemul alternativ de tranzactionare al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) este in curs de finalizare, a anuntat casa de brokeraj Tradeville, data inceperii tranzactionarii urmand a fi stabilita ulterior, potrivit InCont.ro.

Investitorii vor putea tranzactiona actiunile retelei de socializare intr-o formula investitionala simpla cu care acestia sunt deja familiarizati si la costuri reduse.

Actiunile Facebook vor beneficia de serviciul de market maker asigurat de Tradeville, ceea ce pentru investitori inseamna avantajul de a avea permanent lichiditate in conditii de cotatii aliniate la cotatiile internationale. In plus, pentru a tranzactiona astfel de actiuni, un client nu trebuie sa isi mai deschida alt cont, este suficient contul deschis pentru tranzactiile spot la BVB.

Facebook Inc. detine si opereaza cea mai mare retea sociala din lume, lansata in februarie 2004, care le permite utilizatorilor sa fie conectati cu prietenii lor si sa imparta informatii. Pe 14 septembrie 2012, Facebook a atins numarul de un miliard de utilizatori activi lunar, 600 de milioane dintre ei folosind un dispozitiv mobil pentru a accesa platforma. Facebook este acum al doilea cel mai vizitat site de pe Internet, dupa motorul de cautare Google.

Facebook activeaza intr-o piata cu potential ridicat de dezvoltare. Conform datelor publicate de eMarketer, piata de publicitate online prin advertoriale va creste in 2012 cu 21,5% la 14,98 miliarde dolari, Facebook crescandu-si cota de piata la 14,4%. Majoritatea veniturilor companiei provin din publicitate.

La sfarsitul trimestrului al treilea din 2012, Facebook a raportat active totale de 16 miliarde de dolari, venituri de 1,26 miliarde dolari si o pierdere neta de 59 milioane dolari, in scadere fata de trimestrul precedent. Capitalizarea companiei este de 48,03 miliarde dolari.

Share articol: