Scopul news feed-ului este acela de a conecta oamenii cu postările pe care le găsesc relevante. Acesta a trecut prin schimbări majore de-a lungul timpului, iar compania plănuiește noi modificări.
Într-o postare pe blogul oficial, Facebook a anunțat recent alte schimbări pentru news feed, precizând că în continuare va pune accentul pe afișarea postărilor prietenilor apropiați și ale rudelor.
Pentru asta, rețeaua va utiliza sondaje, iar informațiile astfel colectate vor fi procesate printr-un algoritm automatizat.
Concret, cele mai noi două update-uri în feed se referă la prioritizarea acelor persoane despre care utilizatorii ar fi interesați să afle mai multe și a link-urilor pe care rețeaua le consideră relevante pentru tine.
„Analizăm tiparele care reies din rezultatele noastre – unele dintre ele incluzând date referitoare la fotografii în care utilizatorul a fost etichetat, furnizarea de reacții și comentarii la aceleași poze sau localizarea în aceleași spații în care se află și alte persoane -, apoi folosim aceste date pentru a alimenta algoritmii noștri. Acest tip de feedback direct ne ajută să detectăm cu mai multă precizie prietenii despre care clienții vor să afle mai multe”, au transmis reprezentanții Facebook.
Ei au ținut să specifice că news feed-ul nu se va limita doar la astfel de postări și că predicțiile se vor adapta continuu, pentru a evita diverse situații plăcute sau incomode ori sugestii în privința unor conturi cu care utilizatorul nu mai are niciun fel de legătură.