Facebook a creat oficial o versiune noua pentru platforma de Messenger, construita exclusiv pentru web.
Messenger.com este de acum online! Site-ul de sine statator tinteste sa le ofere utilizatorilor o experienta de comunicare fara intreruperi, lasand departe orice postari pe Timeline ce pot distrage atentia sau notificarile de pe site-ul principal Facebook.
Vestea buna este ca, spre deosebire de aplicatia pentru mobil, utilizatorii vor putea accesa in continuare Messenger de pe site-ul principal. Odata ce ai intrat pe site-ul Messenger.com, ti se vor cere user-ul si parola de la contul de Facebook. Dupa ce te-ai logat, vei putea vedea toate conversatiile intr-un mod similar cu ce gasesti pe Facebook. Vei putea trimite poze, stickere si semne de thumbs up. Nu exista insa vreun mod de a inregistra mesaje audio asa cum se intampla pe mobil.
Vestea vine dupa ce Facebook a anuntat recent Platforma Messenger ce permite dezvoltatorilor de aplicatii third-party sa isi integreze aplicatiile in serviciul de Messenger.