Cele mai mari companii ale industriei digitale globale, cunoscuti producatori de continut online, specialisti in generarea de vanzari prin Internet dar si agentii de comunicare se vor afla la Bucuresti pentru doua zile, la ICEEfest.
Interactive Central and Eastern Europe Festival are si anul acesta o lista impresionanta de companii care au decis sa prezinte aici tot ce e nou pentru Europa Centrala si de Est.
Viitorul marketingului digital va fi tratat in prima zi de specialisti de la Twitter, Skype, Facebook sauYahoo. In partea a doua a zilei, scena ICEEfest va fi ocupata de reprezentantii unor branduri majore care produc continut online: de la veterani ca Der Spiegel, Forbes sau BBC pana la proiecte care au schimbat regulile jocului, precum UpComing sau lideri locali precum ProTV. Tot in prima zi, o sesiune consistenta va fi alocata revolutiei mobile, cu Windows Phone siShazam in prim-plan.
A doua zi a festivalului va incepe sub semnul creativitatii, cele mai spectaculoase campanii ale anului vor fi prezentate de agentii celebre precum DigitasLBi, SidLee, DDB sau ZOO (parte a Google). Va urma o sesiune dedicata revolutiei in publicitatea online: AppNexus, Xaxis, LiveRail, Vivaki, Mindshare sunt doar cateva din companiile care vor explica ce inseamna automatizarea vanzarii si cum va schimba acest fenomen industria online.
Dupa cateva exemple spectaculoase de a face jurnalism digital prin puterea imaginilor, cu Visua.ly, Branderati sau Daily Motion, va urma o jumatate de zi dedicata exclusiv generarii de vanzari online, unde specialistii in e-commerce vor putea afla noutati de la Google, Facebook, Future Candy sau Dynamo.
Prezentarilor de pe scena principala li se vor adauga workshopuri si traininguri aplicate, care vor fi anuntate in curand.
Nici partea distractiva nu va lipsi. Actorul si comediantul britanic Keith Farnan va intretine atmosfera iar in agenda veti gasi si dezbateri amuzante precum “Viral Movie Night” cu Teo de la Sector 7, premiile IAB MIXX Awards sau intalniri ale vedetelor din muzica si comedie cu fanii de pe Facebook.
ICEEfest este organizat de ThinkDigital, in parteneriat cu Orange. Festivalul a ajuns anul acesta la cea de-a 3-a editie si se va desfasura la Grand Cinema & More din cadrul Baneasa Shopping City, in 12 si 13 iunie. Biletele sunt dispobibile la adresa www.iceefest.com.