Recent, compania Google a anunțat că a lucrat la testarea unui nou concept, numit Project Starline.
Proiectul este menit să facă interacțiunea online mult mai realistă, de parcă interlocutorul s-ar afla în aceeași încăpere.
Pentru a face posibilă această experiență, Project Starline se bazează pe o serie de inovații, precum cercetarea în proiecția computerizată, machine learning, experiență audio spațială și comprimare a informației în timp real.
Display-ul aflat în fața fiecăruia dintre utilizatori utilizează un sistem revoluționar care conferă senzația de volum și adâncime, fără să fie nevoie de ochelari sau headset-uri VR. Efectul produs este senzația că persoana aflată de cealaltă parte a computerului stă chiar lângă tine, în aceeași încăpere.
Vicepreședintele Google, Clau Bavor, a explicat că lucrul cu care Google se mândrește cel mai tare este faptul că proiectul e realizat în așa fel încât oamenii pot uita de tehnologie și se pot concentra total asupra persoanei cu care discută.
În prezent, Google testează Project Starline în mai multe dintre birourile sale și utilizează echipament realizat special în acest scop. Reprezentanții companiei susțin că acesta este viitorul comunicării interpersonale, iar scopul lor este ca tehnologia să devină mult mai accesibilă în viitor.
Până acum, Google a conectat prin această tehnologie echipele din Bay Area, New York, și birourile din Seattle. Demo-uri sunt realizate și alături de parteneri din zona de sănătate și media, în așa fel încât să poată obține și feedback real din exterior în ceea ce privește aplicabilitatea reală a soluției. De asemenea, Google speră să lanseze un program-pilot, atât hardware, cât și software, în cursul acestui an.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: