Potrivit unor documente date astăzi publicității de o sursă din interior, gigantul american Google ar plănui să lanseze o versiune specială a motorului său de căutare în China.
Google, care și-a retras serviciile din China în 2010 pentru că nu a dorit să se supună cerinței guvernului chinez de a cenzura rezultatele, pare să își fi schimbat părerea și să plănuiască o revenire pe piața chineză, într-o încercare de a ajunge astfel, din nou, la milioanele de potențiali utilizatori de acolo.
Potrivit The Intercept, proiectul se află într-o fază foarte avansată, iar Sundar Pichai, CEO-ul companiei, s-ar fi întâlnit în secret în decembrie, anul trecut, cu oficialii chinezi pentru a discuta în detaliu condițiile posibilei reveniri a gigantului american pe piața chineză.
Intercept a obținut de la o sursă din interior și câteva documente care arată că Pichai nu numai că s-a întâlnit cu reprezentanți ai guvernului chinez, dar inginerii Google au și creat deja o aplicație de căutare care rulează pe Android și care ar urma să primească numele "Maotai" sau "Longfei."
Documentele mai arată că oficialii chinezi ar fi testat deja această aplicație și o versiune finală a ei ar urma să fie lansată în următoarele șase sau nouă luni.
Bineînțeles, cum era de așteptat, această versiune a motorului de căutare va cenzura site-urile care conțin termeni precum „drepturile omului”, „democrație”, „religie”, ,,sex" sau „protest pașnic”. De asemenea, va bloca accesul pe site-uri precum BBC și Wikipedia.
În China sunt interzise în acest moment inclusiv serviciile populare precum Instagram, Facebook sau Twitter, dar și site-uri precum New York Times sau Wall Street Journal.
Cenzura va fi încorporată inclusiv în căutarea de imagini, spell check și chiar și în sugestiile de căutare. Google ar urma să opereze acest nou serviciu alături de un partener de business local, al cărui nume rămâne necunoscut până la momentul acestei știri.
Acest proiect a primit numele de cod ,,Dragonfly” și le era cunoscut până acum doar câtorva zeci de angajați ai Google. Sursa din interior care a făcut publice aceste informații și documente a declarat pentru Intercept că a făcut acest lucru din cauza îngrijorărilor de ordin etic.
Informațiile au stârnit deja reacții ample, internauții acuzând Google că face un compromis fără precedent și că atingerea pieței din China nu ar aduce profituri atât de mari încât să justifice o asemenea mișcare de business.
Compania a fost contactată pentru a-și exprima poziția oficială, însă nu a dorit să facă nicio declarație.