Sistemul va fi mai simplu de folosit decat conceptul Google TV
Google vrea sa reinventeze televiziunea. A mai incercat inainte, cu Google TV, dar a dat gres. Acum, compania vrea sa se foloseasca de potentialul enorm oferit de Android pentru o noua incercare. Proiectul se numeste Android TV, conform The Verge.
Cei de la Google recruteaza deja developeri pentru Android TV. Deocamdata nu se stie cat de mult va fi integrat cu celalalt proiect al companiei, Google Chromecast, care vine cu o interfata total diferita. Cei de la The Verge au obtinut si imagini exclusive care prezinta interfata si putem vedea o asemanare cu celelalte platforme TV: Apple, Amazon sau Roku.
Conceptul ar urma sa aiba o interfata simpla, din care se poate accesa atat continut cat si aplicatii simplificate. Sistemul de recomandari va fi insa atuul Android TV, acesta fiind capabil sa le ofere sugestii utilizatorilor inca din momentul in care dispozitivul este pornit.
Android TV poate fi controlat cu ajutorul unei telecomenzi simple, cu un pad in 4 directii si butoane Home, Back si Enter. Sistemul pote suporta control vocal si notificari, la fel ca Amazon Fire TV. Google ar putea construi Android TV fara sa apeleze la ajutorul vreunui partener (precum LG, care dezvolta propria sa interfata, webOS). Momentan, Android TV nu are o data de lansare.
Sursa foto: The Verge