Americanii au ajutat si ei autoritatile romane, pentru ca Guccifer s-a jucat si cu conturile mai multor membri ai administratiei Obama.
Hackerul despre care se spune ca ar fi spart contul sefului SRI a fost prins. Guccifer a fost ridicat in urma unei perchezitii facute la Arad. Este acuzat ca ar fi spart conturile mai multor persoane publice, intre care si pe cel al directorului Serviciului Roman de Informatii, George Maior.
Anchetatorii romani au cooperat cu autoritati din Statele Unite ale Americii.
Marcel Lazar Lehel, care folosea pseudonimele "Guccifer" si "Micul fum", ar fi accesat conturile de e-mail si de Facebook ale unor persoane publice, intre care oficiali americani precum Colin Powell, membri ai familiilor Bush si Rockefeller si oficiali ai administratiei Obama.
Hackerul a spart conturile mai multor persoane publice din Romania, intre care si artisti
Hackerul roman are 42 de ani. El a mai fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendarea executarii pedepsei, de catre Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, in februarie 2012.
In 19 august 2011, Marcel Lazar Lehel, in varsta de 40 de ani, a fost retinut, pentru comiterea a 25 de infractiuni de acces fara drept la sisteme informatice, 25 de infractiuni de modificare fara drept si restrictionarea accesului la date informatice, 25 de infractiuni de transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic si 15 infractiuni de violarea secretului corespondentei, scrie Mediafax.
Barbatul este acuzat ca in perioada octombrie 2010 - iulie 2011 a accesat fara drept, prin incalcarea masurilor de securitate, conturile de e-mail si conturile aferente platformei de socializare Facebook, apartinand lui Dragos Mostenescu, Corina Caragea, Laura Cosoi, Roxana Ivanescu, Rona Hartner, Iliviu Lesu, Daniela Aciu, Irina Reisler Capitanu, Violeta Babliuc, Monica Barbu, Lenuta Aciu, Simona Radulescu, Denisa Barboni, Bianca Dragusanu, Cristian Pulhac, Ada Milea, potrivit anchetatorilor.