Hour of Code se desfasoara timp de o saptamana, intre 7-13 decembrie, in toata tara
Astazi incepe, in Romania si in peste 180 de tari din lume, Hour of Code (Ora de Programare) - cel mai mare eveniment de educatie din istorie care-si propune sa faca din programare un limbaj accesibil oricui si pune la dispozitie gratuit resursele necesare pentru oricine isi doreste sa programeze. In Romania proiectul a fost lansat anul acesta la Palatul Cotroceni, iar gazda evenimentului a fost Presedintele Klaus Iohannis, care a facut primii pasi in programare alaturi de elevi.
Timp de 7 zile, intre 7 si 13 decembrie, in toata tara se vor sustine Ore de Programare cu ajutorul tutorialelor online puse la dispozitie gratuit pe website-ul ro.code.org. Traduse in peste 40 de limbi, acestea pot fi accesate in cadrul unui curs - cu sustinerea unui profesor - sau individual si pot fi lucrate atat pe computer, tableta sau telefon, cat si ofline, in cadrul unor activitati de grup.
”In prezent cea mai vorbita limba de pe glob si o abilitate tot mai cautata in orice domeniu, programarea a devenit accesibila tuturor celor care vor sa isi dea sansa de a invata. Rolul nostru, prin Hour of Code, este sa transmitem acest mesaj tinerilor din Romania, care pot descoperi noi oportunitati”, declara Alin Chiriac, fondator ADFABER.
Daca anul trecut cei peste 400.000 de romani care au parcurs o Ora de Programare au clasat Romania pe locul 10 din 185 de tari participante, in 2015, cu peste 1.000 de evenimente programate pana in prezent, organizatorii estimeaza un numar de 600.000 participanti la Hour of Code in saptamana 7-13 decembrie.
“In organizarea celei de-a doua editii Hour of Code, avem alaturi de noi sprijinul celor mai puternice voci ale Romaniei actuale. Impreuna ne-am asumat responsabilitatea de a face, prin editia 2015 Hour of Code, inca un pas in formarea urmatoarei generatii de specialisti IT”, incheie Alin Chiriac.
Coordonat de asociatia ADFABER, Hour of Code Romania este sustinut de Presedintele Klaus Iohannis, precum si de companii reprezentative pentru industria IT din Romania si din lume - Bitdefender, Google, Intel, IBM, Gameloft, UPC, Cisco. Acestora li s-au alaturat unele dintre cele mai sonore nume din showbiz-ul romanesc - Smiley, Alexandra Ungureanu, Florin Grozea si Virgil Iantu sunt ambasadorii Hour of Code 2015.