Problemele Huawei cu Statele Unite, care au determinat compania să renunțe la serviciile Google și la unele dintre cele mai importante aplicații din lume își găsesc, treptat, soluții.
Astfel, gigantul chinez evoluează încet, dar sigur în ceea ce privește AppGallery, propriul magazin de aplicații, iar acum este compatibil cu unul dintre serviciile majore de ride sharing din lume.
Este vorba despre Bolt, platformă denumită de mulți „Uber-ul European”, companie cu care Huawei a ajuns deja la o înțelegere solidă, dacă ar fi să ne ghidăm după faptul că aplicația va fi disponibilă începând de săptămâna aceasta și pe telefoanele care nu au servicii Google. Mai mult, utilizatorii vor putea beneficia atât de serviciile de transport, cât și de cele de food delivery, exact ca în cazul soluțiilor oferite de Uber Eats.
Modelul Bolt este foarte asemănător cu cel al Uber, și nici aplicația în sine nu este foarte diferită. Oricine o instalează poate chema o mașină la prețuri competitive și este nevoie doar de configurarea unui profil și de un card bancar asociat.
Diferența dintre cele două este prezența Bolt în țări în care Huawei are vânzări solide, adică multe dintre orașele mari din Europa Centrală și de Est, Suedia, Rusia, câteva state africane și mai toate orașele importante din Mexic. Așadar, ce parteneriat putea fi mai potrivit pentru compania chineză?
Potrivit Financial Times, Bolt este pe locul al treilea în topul corporațiilor de tehnologie cu cea mai puternică evoluție și a reușit să obțină o investiție de 109 milioane de dolari pentru a-și extinde business-ul pe zona de food delivery.
Integrarea sa pe AppGallery este o veste cu adevărat bună pentru utilizatorii care, mai ales în aceste vremuri marcate de pandemia globală, se bazează pe transportul în comun mai mult ca niciodată.
________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: