iPhone 11 Pro, „vedeta” unui clip Lady Gaga. Cum arată imaginile filmate integral cu telefonul Apple. VIDEO

Recent, Lady Gaga a lansat un nou single numit „Stupid Love”, iar videoclipul dedicat piesei a fost filmat integral cu iPhone 11 Pro.
Atunci când a promovat clipul online, artista a inclus și hashtag-ul #shotoniPhone, iar fanii pot vedea ce a ieșit chiar în imaginile de mai jos.
Nu este pentru prima dată când vedetele au ales să folosească un telefon mobil pentru a filma un videoclip în toată regula. În luna octombrie, Selena Gomez a folosit și ea tot un iPhone 11 Pro pentru a înregistra două clipuri pentru piesele „Lose you to love me” și „Look at her now”. Cel din urmă a fost filmat alb-negru, iar pentru ambele a fost nevoie și de utilizarea de „software și hardware profesional”. Editarea finală a fost realizată pe un computer Mac.
Și alte telefoane recunoscute pentru performanțele lor fotografice au fost folosite în acest scop. În 2018, concertul lui Eminem de pe Empire State Building a fost filmat cu un Pixel 3 și arătat la televizor în cadrul unei ediții din show-ul lui Jimmy Kimmel.