Reteaua de socializare a fost fondata in ianuarie 2004, in camera lui Mark Zuckerberg de la Universitatea Harvard. Acum, este o companie profitabila, cu 1,23 miliarde de utilizatori pe luna.
"A fost o calatorie incredibila", spune Mark Zuckerberg, cofondatorul si directorul general al Facebook, despre reteaua de socializare care aniverseaza pe 4 februarie 10 ani de existenta.
Peste 20% din timpul petrecut pe internet este pe reteaua Facebook.
Facebook a trecut printr-o multime de provocari de la lansarea sa, inclusiv o listare la bursa catastrofala. Acum, Mark Zuckerberg si compania trebuie sa gaseasca solutii pentru a-i incuraja pe tineri sa interactioneze pe Facebook. Potrivit unui studiu recent al agentiei digitale iStrategyLabs, numarul adolescentilor care au cont pe reteaua de socializare Facebook a scazut cu 3 milioane fata de anul 2011, potrivit Mediafax.
In 2011, Facebook avea aproximativ 13,1 milioane de utilizatori cu varsta cuprinsa intre 13 si 17 ani, numarul acestora scazand cu 25% in prezent, la 9,8 milioane.
Numarul utilizatorilor maturi a crescut cu 80%
In schimb, numarul utilizatorilor de Facebook cu varsta de peste 55 de ani a crescut cu 80,4% in perioada 2011-2013, de la 15,5 milioane la 28 milioane.
In decembrie 2013, Facebook avea 1,23 de miliarde de utilizatori lunari activi, cu 16% mai multi fata de anul precedent. Dintre acestia, 945 de milioane acceseaza reteaua sociala prin intermediul dispozitivelor mobile.
Veniturile generate de publicitatea prin intermediul dispozitivelor mobile au atins in trimestrul al patrulea 1,25 miliarde de dolari, reprezentand 53% din total, fata de 49% in aceeasi perioada a anului precedent.
Retetele aplicate de Zuckerberg in acest sector, anul trecut, au permis Facebook sa detroneze Yahoo! si sa se instaleze pe pozitia a doua pe piata mondiala a publicitatii online. Potrivit societatii de cercetare eMarketer, Facebook detine 5,7% din piata mondiala a publicitatii online, fiind inca departe de liderul clasamentului - compania Google (32,4%). Cresterea Facebook este insa de trei ori mai rapida decat a Google in acest domeniu, iar compania lui Zuckerberg si-a dezvoltat produsele, introducand recent pe reteaua de socializare primele reclame video.
Compania de cercetare Trefis considera la randul sau ca sporirea numarului de utilizatori maturi ai Facebook poate fi pozitiva pentru veniturile retelei de socializare, fiind mai multe sanse ca oamenii mai in varsta sa cumpere produse sau servicii promovate pe aceasta platforma decat adolescentii.