Un studiu facut in Romania arata ca mai mult de trei sferturi din absolventii de facultate nu sunt multumiti de profesia aleasa.
8.000 de elevi de liceu din 10 orase ale tarii vor afla ce cariera li se potriveste intr-o actiune facuta de Samsung Romania impreuna cu Ministerul Educatiei Nationale. Programul "Trends of Tomorrow" are loc in perioada 23 aprilie – 16 mai, iar primii care vor avea acces la sfaturi sunt elevii din clasele a X-a si a XI-a din Timisoara, Arad, Oradea, Baia Mare si Bistrita.
Alegerea profesiei este una dintre marile probleme ale elevilor si studentilor din tara noastra. Un studiu ARACIS facut in 2012 arata ca 80% din absolventi lucreaza in alt domeniu decat acela pentru care s-au pregatit, iar 75% dintre aceia care au absolvit o institutie superioara de invatamant nu sunt multumiti de profesia aleasa.
Este fundamental ca elevii sa-si aleaga cariera intr-un mod SMART, tinand cont atat de interesele si personalitatea lor, cat si de cerintele de pe piata muncii - Mihaela Stanoiu, Marketing Manager Samsung Romania
Elevii vor avea acces la mai multe evaluari: testul Self Directed Search sau Holland, Intelligenz-Struktur-Test 2000R si Testul Big FiveQuestionnaire – considerate a fi cele mai relevante la nivel international in domeniul orientarii vocationale, scolare sau de cariera, accesibile si online pe site-ul www.pemeserie.ro