Directorul general al Facebook a fost nevoit sa le raspunda investitorilor nemultumiti
Zuckerberg a raspuns timp de jumatate de ora la intrebarile actionarilor, deranjati de declinul de aproape 40% al cotatiei fata de pretul de listare din mai anul trecut, potrivit Wall Street Journal, citat de Mediafax
Tirul de intrebari care denota nemultumire arata cat de mult are de facut Zuckerberg pentru a convinge Wall Street ca poate construi afacerea la care au sperat investitorii cand au cumparat actiuni ale companiei.
Seful Facebook a admis in remarcile anterioare sesiunii de intrebari ca evolutia pretului actiunilor a fost frustranta.
"Suntem dezamagiti de cotatia actiunilor pe parcursul anului trecut. Ne asteptam sa existe fluctuatii", a spus el.
Zuckerberg a aparat modelul de afaceri al companiei si o serie de decizii recente, precum schimbari care vizeaza aplicatiile mobile si noi produse pentru publicitate. Spre sfarsitul discursului, Zuckerberg a spus ca pretul actiunilor nu a afectat planurile sale privind Facebook.
Comentariile acestuia nu au calmat insa investitorii suparati, scrie Wall Street Journal.
Multi dintre acestia s-au folosit de timpul pe care il aveau alocat sa vorbeasca la microfon pentru a-si exprima nemultumirea fata de evolutia actiunilor si pentru a presa sefii companiei sa dea detalii despre modul in care vor aduce beneficii actionarilor. Unul dintre participanti a numit evolutia actiunilor drept un "dezastru".
Zuckerberg a incercat sa dea asigurari ca ii pasa de banii pe care ar trebui sa-i aduca investitorilor. Seful companiei a afirmat ca isi petrece cea mai mare parte a timpului analizand produse in diverse etape, inclusiv pe partea de publicitate, si este implicat activ in initierea de proiecte noi care sa aduca profit.
In timpul unei discutii ample, Zuckerberg a reiterat pozitia companiei in privinta cererilor de date transmise de guvernul SUA, dupa ce in presa au aparut informatii ca Facebook si alte companii de internet pun la dispozitia Agentiei pentru Securitate Nationala din SUA (National Security Agency - NSA) astfel de informatii.
Agentiile guvernamentale nu se pot conecta la serverele Facebook, iar in cazul in care acestea au mandat pentru obtinerea anumitor date, sunt urmate proceduri similare cu cele folosite pentru alte dispozitii ale justitiei. Facebook transmite autoritatilor "informatii minime" pentru a respecta legea, a spus el.
In pofida tensiunilor de la adunarea generala, actionarii au aprobat, conform asteptarilor, propunerile conducerii Facebook.