Meta a dus la bun sfârșit prima fază din procesul dezvoltării noului său supercomputer AI, care se dorește a fi cel mai rapid din lume. 

Denumirea lui este AI Research SuperCluster (RSC) iar atunci când va fi gata va fi cel mai performant dispozitiv de pe planetă.

Mașinăria va putea să realizeze calcule cu o putere de 5 exaflopi (adică de aproximativ 1.000.000 de ori mai repede decât un PC de gaming). Meta vrea să utilizeze toată această putere pentru a dezvolta algoritmi AI care să fie capabili să învețe din trilioane de exemple.

O altă utilizare potențială a acestui supercomputer este aceea de a construi instrumente mai bune de realitate augmentată - pe măsură ce acesta va fi capabil să „analizeze texte, imagini și clipuri de o manieră integrată”. Potrivit Meta, acest device va fi un pilon esențial în dezvoltarea viziunii companiei referitoare la Metavers.

Supercomputerul va fi folosit și pentru a identifica semnalele referitoare la discursul urii și la conținutul nepotrivit, mai ales pe Facebook și Instagram, și a-l elimina. Meta susține că algoritmii AI pot fi antrenați să fie foarte eficienți în acest proces.

Prima etapă a dezvoltării RSC a fost încheiată, iar asta înseamnă că mașinăria este operațională. În starea actuală, supercomputerul are 760 de sisteme Nvidia DGX A100, cu un total de 6.080 de plăci grafice.

Doar această structură îl face deja să fie mult mai rapid decât multe supercomputere care există deja, însă planurile Meta sunt acelea de a ajunge la un număr de 16.000 de plăci grafice. Acest pas va crește performanța sistemului de 2,5 ori și va permite dispozitivului să lucreze la seturi de date de o complexitate aproape inimaginabilă. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: