După 25 de ani, Microsoft încheie suportul pentru unul dintre cele mai cunoscute produse ale companiei.
Este vorba despre browserul Internet Explorer, a cărui „existență” se va încheia, oficial, pe 15 iunie 2022. Acesta va fi înlocuit de Microsoft Edge, un motor de căutare mai performant, adaptat vremurilor în care trăim.
„Anunțăm astăzi că viitorul lui Internet Explorer pe Windows 10 este Microsoft Edge. Aplicația desktop Internet Explorer 11 va fi eliminată și nu va mai primi suport din partea companiei, începând din 15 iunie 2022, pentru unele dintre versiunile Windows 10”, a transmis Sean Lyndersay, manager de program Microsoft Edge.
Astfel, toate versiunile dedicate utilizatorilor vor fi oprite și e posibil ca browserul să nu mai fie inclus nici în pachetele oferite de companie, după luna iunie 2022.
Pentru cele mai multe companii, alternativa va fi Microsoft Edge, prin modul IE. Microsoft a conceput acest mod pentru Edge în urmă cu aproape doi ani și le-a permis astfel business-urilor să treacă la noul browser, păstrând în același timp accesul la o serie de aplicații sau funcționalități mai vechi ce sunt încă folosite de multe companii.
Sfârșitul erei Internet Explorer se prefigura de mult timp, iar serviciul nu va mai fi suportat pe multe dintre serviciile online - precum Office 365, OneDrive, Outlook, începând cu 17 august.
Încă de la apariția lui Edge, în 2015, Microsoft a încercat să-i facă pe utilizatori să migreze către noul motor de căutare.
_________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: