Este vorba despre asistentul virtual introdus de companie odată cu Windows 97.

Clippy este un adevărat simbol care, de-a lungul timpului, a fost îndrăgit de utilizatorii Windows, dar care a fost eliminat odată cu Office 2007.

Anul acesta, a reapărut timp de o zi în Microsoft Teams, înainte ca reprezentanții companiei să-l elimine și de acolo. Recent, Microsoft a anunțat că ia în calcul să înlocuiască emoji-ul clasic sub forma unei agrafe de hârtie cu un nou „ajutor” Clippy, în variantă modernă. Mișcarea face parte dintr-un proces mai amplu de regândire a peste 1800 de emoji care se regăsesc pe toate aplicațiile Microsoft și care vor fi disponibili în a doua parte a anului.

Microsoft a făcut trimitere la „întoarcerea” lui Clippy într-o postare pe Twitter, promițând că, dacă obțin 20.000 de like-uri vor înlocui emoji-ul agrafei de hârtie cu imaginea lui Clippy.

Încă de anul trecut compania lucrează la un design nou pentru emoji-urile folosite, alegând formate 3D și optând pentru animații în majoritatea cazurilor. Strategia se aliniază noului concept de design, Fluent, pe care compania îl consideră mai vesel, vibrant și mai apropiat de oameni.

Microsoft va adăuga și cinci noi emoji, pentru a surprinde și provocările pe care le aduce work from home: emoji-ul „ești pe mute”, o imagine cu o persoană care face foarte multe lucruri în același timp, un emoji cu o ținută business în partea de sus și pijamale în partea de jos, una cu o pisică ce se află în fața ecranului și o alta cu o persoană care ține în brațe un copil.

Toate acestea sunt menite să reflecte anul care a trecut, mai ales că în urma unui studiu intern 57% dintre oameni au considerat că emoji-urile sunt acceptate la locul de muncă și ajută la umanizarea conversațiilor.

Noile emoji-uri vor fi lansate în lunile viitoare pe platformele companiei. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: