Apar noi dezvaluiri din cartea despre viata lui Steve Jobs.
"Becoming Steve Jobs: The Evolution of a Reckless Upstart into a Visionary Leader" va fi lansata oficial pe 24 martie, iar cei de la Business Insider dezvaluie un nou pasaj din cartea scrisa de reporterul Wall Street Journal si Fortune, Brent Schlender, si editorul de la Fast Company, Rick Tetzeli.
Dupa ce a fost dezvaluit ca Steve Jobs l-a refuzat pe Tim Cook cand acesta s-a oferit sa faca transplat de ficat pentru a incerca sa-i salveze viata fondatorului Apple, acum ne este dezvaluit cum a aflat Tim Cook ca va fi noul CEO al companiei.
Pe 11 august 2011, intr-o zi de duminica, Steve l-a sunat pe Tim Cook si l-a rugat sa vina pana la el acasa. "El mi-a spus: vreau sa vorbesc despre ceva cu tine" isi aduce aminte Cook. "Asta era in perioada in care era acasa tot timpul, si cand l-am intrebat: cand sa vin, mi-a spus: acum! Asa ca m-am dus imediat. Mi-a spus ca a decis ca eu sa fiu CEO. Am crezut atunci ca el credea ca va mai trai mult timp cand a spus asta, pentru ca am ajuns la un alt nivel al discutiei despre ce inseamna ca eu sa fiu CEO cand el e presedint. L-am intrebat: Ce nu vrei sa mai faci din ceea ce faci?
A fost o discutie foarte interesant" spune Cook razand. "Mi-a spus: tu iei toate deciziile. I-am spus imediat: stai, sa te intreb ceva. M-am gandit sa aleg ceva ce l-ar incita. Asa ca i-am spus: vrei sa spui ca daca eu analizez o reclama si imi place, ar trebui sa o aprob fara ok-ul tau? El a inceput sa rada si mi-a spus: ei bine, sper ca macar ma vei intreba. L-am intrebat de cateva ori: esti sigur ca vrei sa faci asta? pentru ca il vedeam ca e din ce in ce mai bine in acea perioada. Mergeam la el acasa deseori in timpul saptamanii si uneori si in weekend. De fiecare data cand il vedeam parea sa se simta mai bine. Se simtea si mai bine, de asemenea. Din pacate, nu s-a intamplat asa" mai spune Cook.
Steve Jobs avea sa moara din cauza tumorii la cateva luni distanta, pe 5 octombrie 2011.