Netflix a anunțat recent că analizează serios opțiunea limitării „împărțirii” parolei pentru același cont între utilizatorii platformei.

Faptul că mai mulți abonați folosesc aceeași parolă și, implicit, același cont, este o problemă reală pentru Netflix, companie potrivit căreia fiecare locuință trebuie să aibă propriul său abonament de streaming.

În acest moment, utilizatorii pot deja să creeze mai multe profiluri de vizualizare într-un singur cont, însă faptul că aceștia sunt de acord să le dea parola lor și altora duce problema la un cu totul alt nivel. În cadrul unui interviu, Greg Peters, Chief Product Officer al Netflix a fost întrebat cum plănuiesc să rezolve problema fără să deranjeze un anumit segment al bazei de abonați. „Continuăm să monitorizăm situația și vom găsi acele metode prietenoase prin care să rezolvăm acest inconvenient”, a răspuns acesta, citat de The Independent.

Problema împărțirii contului cu prietenii este una care ocupă un loc pe agenda discuțiilor din industria de streaming de ceva vreme încoace.

Potrivit studiilor derulate de compania Magid, 35% dintre mileniali împărtățesc cu prietenii parola serviciului de streaming utilizat, spre deosebire de 19% dintre cei din Generația X și 13% dintre Baby Boomers.

În total, 9% dintre abonați fac acest lucru și, cu toate că procentul poate părea unul nesemnificativ, pierderile financiare ale companiilor ar putea ajunge la milioane de dolari. 

Share articol: