Cofondatorul Wikipedia, Jimmy Wales, crede că poate crea o rețea socială mai bună decât Facebook. 

De fapt, acesta a și început proiectul, pe care l-a numit WT:Social și despre care spune că nu este afiliat financiar cu Wikipedia, ci că funcționează pe un model de business similar: donații, nu publicitate.

WT:Social a fost lansată oficial luna trecută, iar până acum a ajuns la aproape 50.000 de conturi active. „Modelul de business al companiilor din social media, bazat pe publicitate pură, este problematic. Așa se face că cel mai mare câștigător ajunge să fie conținutul de slabă calitate”, a declarat Wales într-un interviu pentru Financial Times, citat de The Next Web.

Interfața WT:Social este, în acest moment, destul de lacunară și vine cu un feed simplu, compus din știri și comentarii imediat dedesubt. Articolele din presă reprezintă o parte importantă a rețelei, aceasta fiind o adaptare a unui proiect anterior de-al lui Wales, pe numele său WikiTribune, care urmărea să ajungă un site global care să reunească jurnaliști profesioniști și elemente de jurnalism cetățenesc.

Atât WikiTribune, cât și WT:Social se concentrează pe combaterea fenomenului fake news, promovând materialele factuale, iar fiecare postare arată clar din ce sursă provine articolul, cărei publicații îi aparține și ce profil are trustul media respectiv.

Utilizatorii pot să creeze sau să se alăture unor „SubWikis”, grupuri care seamănă cu cele de pe Facebook și Reddit și care filtrează conținutul pe diverse teme. Aceștia pot să adauge și hashtag-uri, iar noutățile sunt listate cronologic.

Indiferent cine e fondatorul, o bătălie online cu Facebook și Twitter nu e deloc ușoară. Dar Wales pare să aibă o abordare mai concentrată în ceea ce privește WT:Social, încercând să adune în comunitate conținut de calitate, din dorința de a aduce împreună grupuri nișate. Iar până acum, afaceristul nu pare îngrijorat de strategia bazată pe donații pe care a adoptat-o, spunând că se simte optimist atunci când vede modele de succes precum Netflix sau The New York Times. 

Share articol: