În ultimii ani, Revolut a devenit unul dintre principalii competitori în fața băncilor clasice, mai ales în ceea ce privește serviciile oferite clienților săi.
Compania cu sediu în Europa care folosește o licență oferită de banca centrală din Lituania vrea să se lanseze acum și în Statele Unite ale Americii, acolo unde concurența este mult mai acerbă.
Potrivit QZ.com din SUA, pentru piața Nord-Americană, Revolut se va parteneria și cu Mastercard, într-o mutare destul de surprinzătoare. Până în prezent, Revolut a lucrat numai cu Visa.
Planul de extindere cu carduri oferite de Mastercard nu va rămâne doar pe teritoriul SUA, ci și în Europa, acolo unde Revolut vrea ca 50% dintre cardurile sale să fie eliberate de această companie.
În schimb, Visa și Revolut s-au asociat într-un nou parteneriat pe alte 24 de piețe din toată lumea, urmând ca 75% din toate cardurile Revolut la nivel global să fie Visa.
În prezent, Revolut susține că are 8 milioane de clienți la nivel global, iar un milion dintre ei folosesc acest serviciu zilnic.
Extinderea globală a Revolut ar putea să ridice valoarea de piață a companiei undeva între 5 și 10 miliarde de dolari, explică analiștii de la Sky News.