Milioane de utilizatori sunt vulnerabili din cauza unei erori la care afectează tehnologia Bluetooth pe mai multe dispozitive.
Din cauza unei vulnerabilități prezentă la acest sistem de conexiune, hackerii pot intercepta foarte ușor un aparat în momentul în care transferă date spre un altul prin Bluetooth, pentru a obține acces la datele personale.
Sunt în pericol gadgeturile care au microprocesoare produse de Intel, Broadcom, Apple și Qualcomm.
Menționăm doar câteva dintre dispozitivele care sunt vulnerabile – iPhone X, Samsung Galaxy S9, OnePlus5, Google Pixel 2, AirPods, iPad Pro 2, MacBook Pro – însă lista lor este mult mai mare.
Problema a fost anunțată de experții de la Bluetooth Special Interest Group, însă nu există vreo dovadă că vulnerabilitatea a fost folosită până acum de vreun hacker.
Microsoft și Apple precizează că au remediat eroarea printr-un patch de securitate, iar utilizatorii sunt sfătuiți să facă un update la dispozitivele care sunt vulnerabile, pentru a fi mai bine protejați.