Starul din Marea Britanie dintr-un reality show le-a oferit politistilor tot ce aveau nevoie.

Ayo Adesina, 32 de ani, a reusit sa ajute Politia sa-l prinda pe Dean Nuet, 30 de ani, acesta fiind condamnat la 2 ani si jumatate de inchisoare pentru jaf. Adesina a chemat politia dupa ce a constatat jaful ce a avut loc in timp ce el, iubita lui si fetita lor de 2 ani dormeau la etaj.

Programator de meserie, Adesina s-a transformat in detectiv pentru a-l descoperi pe hot folosind aplicatia "Find my Phone" de pe al sau iPhone 6. Astfel a descoperit ca Nuet se afla intr-o casa la 20 de minute distanta.

El le-a pus la dispozitie politistilor imaginile CCTV iar Nuet a fost prins si incarcerat. "Cand m-am uitat pe imagini am fost socat sa vad un barbat stand pe hol, cautand prin lucrurile mele. Era infricosator, nu i-am aratat imaginile iubitei mele pentru ca stiam ca se va speria tare".

Hotul reusise sa fure mai multe lucruri de valoare, inclusiv telefonul si un laptop in valoare de 1.500 de lire. Ayo Adesina a devenit cunoscut in Marea Britanie dupa ce a aparut in reality show-ul de pe Channel 4, The Family. Culmea este ca laptopul si telefonul nu i-au fost returnate lui Adesina iar Nuet nu a fost pus sa plateasca vreo compensatie pentru ca tribunalului i s-a spus ca nu are bani.

Share articol: