Turcia este exemplul fericit de țară în care contrastele mentale, sociale și religioase se armonizează într-o cultură bogată și diversă, fapt pentru care atrage milioane de turiști din întreaga lume. Întinsă pe două continente, Turcia are un imens potențial turistic în continuă dezvoltare, fiind moștenitoare a culturii antice a hitiților, apoi ai civilizației greco-romane, care apoi s-a întâlnit cu cultura islamică și, mai târziu, cu mentalitatea occidentală, care a pătruns prin intermediul reformei lui Mustafa Kemal Atatürk, părintele Turciei moderne.
Această bogăție culturală vastă, ajutată și de formele specifice de relief și climă, au transformat teritoriul de azi al Turciei într-o punte de legătură între Orientul îndepărtat și Occident, dar mai ales într-o locație foarte căutată de turiști. Iată, câteva dintre aceste locații pentru care merită să mergi într-un sejur în acest an, în Turcia:
Istanbul, metropola de pe două continente
Istanbul, marea metropolă de pe malurile Bosforului, care desparte continentul european de cel asiatic, este principala atracţie turistică a Turciei. În această metropolă se află celebra Catedrală „Sfânta Sofia”, bazilica ridicată în sec. al VI-lea de împăratul Justinian cel Mare şi transformată în moschee după cucerirea Constantinopolului (1453), de către sultanul Mahomed Cuceritorul, trecută mai apoi în circuitul muzeal din anul 1935; Moscheea Albastră, faimoasă pentru faptul că este singura moschee cu șase minarete, cuprinzând mai bine de 20.000 de plăci ceramice în 50 de modele florale diferite, precum și peste 260 de vitralii; Palatul Topkapi, o clădire cu o opulență impresionantă, cu 17 săli muzeale imense; Palatul Dolmabahce, în care avea ocazia de a vedea 285 de camere, fără a pune la socoteală băile, holurile și alte anexe, în care se întâlnesc bogăția decorativă orientală și rafinamentul occidental. Ca și la Palatul Topkapi, vei putea admira de pe terasa palatului o minunată panoramă a orașului și a Bosforului. Acestea sunt o mică parte dintre atracțiile pe care le vei putea vizita în Istanbul, un singur sejur nefiind de ajuns pentru a vedea toate punctele de interes ale metropolei.
Litoralul egeean, cu cetăți antice și stațiuni de lux
Litoralul de la Marea Egee, cu cel mai important oraş port Izmir – antica cetate Smyrna, oferă turiștilor numeroase atracții turistice culturale, culinare ori de relaxare. În apropierea de litoralul estic al Turciei se află vechi cetăți cu vestigii elenistice, romane și bizantine, precum Troia – oraș fondat în mileniul al III-lea și descris mai târziu de Homer în celebra sa epopee „Iliada și Odiseea”; Pergam – oraș antic grecesc unde a fost fabricat pergamentul și unde se află vestigii paleocreștine; Efes – unde s-a aflat casa Maicii Domnului, precum și alte biserici creștine. Alături de aceste vechi cetăți se află și numeroase stațiuni turistice, precum Kușadasi ori Bodrum.
Pamukkale, „castelul de bumbac”
Una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale Turciei este Pamukkale, o cascadă cu un relief carstic unic în lume , aflată în provincia Denizli din sud-vestul Turciei, având 2700 metri lungime, 600 metri lățime și 160 metri înălțime. Se află 17 izvoare termale, cu o temperatură care variază între 35 la 100 de grade. În traducere „Castelul de bumbac”, Pamukkale a fost inclusă pe patrimoniul mondial UNESCO, fiind una dintre perlele Turciei care atrage milioane de vizitatori. Datorită compoziției sale bogate în hidrogen și calciu, în funcție de razele soarelui, apele primesc nuanțe de turcoaz, bleumarin, trandafiriu și arămiu, oferind un spectacol de lumini impresionant. În apropiere, în Karahayit, se află un centru spa de lux, dar și cetatea balneară antică Hierapolis, cu numeroase izvoare cu proprietăți curative.
Antalya, riviera turcească
În partea de sud-vest a Turciei este renumita stațiune de cură heliomarină Antalya, unde se află cele mai multe resorturi de lux „all inclusive” și cele mai multe oportunități de petrecere a timpului de pe litoralul turcesc. Așezată la poalele Munților Taurus, Antalya deține numeroase atracții pentru iubitorii de natură și istorie, wellness, sporturi nautice și acvatice, iar contrastul dintre albastrul Mării Mediterane, auriul plajelor, albul clădirilor de pe litoral și maiestuozitatea masivelor muntoase au atras denumirea Antalyei de riviera turcească prin excelență. De aceea, dacă vrei să nu ratezi vreuna dintre aceste oportunități, poți avea mult dorita vacanță în Antalya prin early booking.
În apropierea litoralului se află cetăți antice, ruine bizantine, iar datorită infrastructurii de transport foarte bune, poți ajunge cu ușurință în alte orașe, precum Alanya, Adana, Side, Kemer, Cappadocia.
Cappadocia, platoul de unde se zboară spre cer
În partea centrală a Turciei se află Cappadocia, foarte cunoscută turiștilor datorită platoului muntos aflat la o altitudine de peste 1000 metri, care este străpuns de vârfuri vulcanice, cel mai înalt - Muntele Erciyes - având înălțimea de 3916 metri, dar și de numeroase grote. Cappadocia a devenit renumită datorită creștinismului, deoarece în aceste locuri au trăit importanți teologi creștini, numiți „Părinți capadocieni”, precum Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie din Nazianz. Tot aici se poate vizita muzeul în aer liber Göreme, care adăposteşte mănăstiri şi biserici paleocreştine săpate în tuf vulcanic. Primele aşezări datează din vremea hitiţilor, de aceea acest complex face parte din patrimoniul UNESCO.
În ultimul timp, Cappadocia este căutată și pentru baloanele cu aer cald care se ridică spre înaltul cerului, de unde poți admira masivele munților Taurus, șerpuirea fluviului Eufrat, oglindirea Mării Mediterane, panorama Văii Gyuvercinlik (Valea Porumbeilor) şi Uchisar. La reîntoarcerea din înaltul cerului, poți face o vizită la un inedit atelier de ceramică situat sub pământ şi care se întinde pe o suprafaţă de 4000 m.p.
Rezervația Manyas-Gölu, peste 200 de specii de păsări
Iubitorii de natură pot vizita rezervația naturală Manyas-Gölu, care are o întindere de 52 de hectare și unde pot admira avifauna, peisaje impresionante și floră unică. Rezervația naturală Manyas- Gölu este una dintre locațiile de migrație a păsărilor de pe trei continente. O incursiune cu o ambarcațiune pe râul Manyas îți va aduce înaintea privirii peste 200 de specii de păsări acvatice indigene ori migratorii, iar drumețiile spre mlaștinile Sultan o intrare gratuită și unică în muzee naturale. Specificul acestui parc natural constă în faptul că este considerat aproape singurul loc unde păsările flamingo, cocorii, bâtlanii și pelicanii conviețuiesc.
Peisajele captivante, arhitectura moscheelor, castelelor și altor clădiri istorice, serviciile „all inclusive” din stațiunile de pe malurile celor 4 mări - Neagră, Marmara, Egee și Mediterană care o înconjoară, infrastructura dezvoltată fac din Turcia o alegere bună pentru un sejur în acest an. Desigur, atracțiile turistice ale Turciei nu pot fi incluse toate într-un ghid, cu atât mai puțin într-un scurt articol, însă cel mai bun ghid îl vei face tu, când te vei întoarce din sejur cu cele mai neașteptate impresii.