Conceptul de pub se datorează irlandezilor, denumirea unui astfel de local provenind de la termenul englezesc Public House, care, în traducere liberă, înseamnă „casă publică”. Așadar, cu toate că aici se bea, se mănâncă și se dansează, un pub este mai mult decât un bar sau un club.

Este acel loc în care poți găsi o ambianță intimă, familială, în care poți și socializa, pe lângă distracție. Puburile au devenit extrem de populare în Marea Britanie și, apoi, în întreaga lume, conceptului inițial fiindu-i aduse o serie de îmbunătățiri în funcție de cultura țărilor care l-au importat.

Și la noi, puburile se numără printre locurile preferate pentru distracție, astfel că un astfel de local se poate dovedi o afacere profitabilă. Dacă ești proprietarul unui astfel de local sau administrezi unul, trebuie să știi nu doar ce se consumă acolo ci și să amenajezi interiorul, pentru a crea o atmosferă perfectă pentru clienții tăi.  Dacă ai nevoie de câteva sfaturi, citește rândurile ce urmează!

Amenajează localul în stilul unui pub autentic

Dacă speri la atmosfera specifică unui pub autentic, îți recomandăm să îl amenajezi în stil clasic, cu mobilier simplu, dar confortabil și decorațiuni puse în valoare fără a fi stridente. De mare efect în acest caz este cărămida decorativă, pe care o poți aplica atât la interior, cât și pe zidurile exterioare. Aceasta se potrivește foarte bine cu mobilierul din lemn și, astfel, ai două dintre cele mai importante elemente caracteristice unui pub clasic.

Amplasează un bar lângă geam

Multor clienți le place să privească agitația de pe stradă, atunci când savurează în tihnă o cafea sau o bere, așa că aceștia preferă, mereu, locurile cât mai aproape de geam. Dacă pubul are fațada la stradă, amenajează în dreptul geamului dinspre trotuar un blat din lemn sau metal pe post de masă, cu scaune înalte de bar. Clienții vor aprecia că își pot savura aici băuturile ca la bar, dar având parte de toată priveliștea străzii.

Colț intim pentru cupluri

Îndrăgostiții care trec pragul unui pub sunt mai puțin interesați de distracție, de băutură sau de socializare. Tot ce vor ei este doar puțină intimitate. Un colțișor ceva mai retras, cu trei-patru mese de două persoane, e tot ce caută un cuplu atunci când intră într-un pub. O astfel de zonă nu este greu de pus la punct, mai ales că locul scaunelor clasice poate fi luat de canapele modulare sau bănci.

Zona de distracție

Spre deosebire de cuplurile care caută intimitate, în pub mai vin și grupuri vesele și gălăgioase, de clienți puși pe distracție. Au nevoie și ei de un spațiu al lor, iar acesta poate fi organizat cu mese plasate în dreptul unor canapele modulare circulare, lăsând loc în mijloc, pentru un fel de ring de dans.

Separeul

Pentru clienții care vin la pub pentru o discuție importantă cu un partener de afaceri este nevoie de un loc mai retras, unde să nu fie deranjați. De aceea este bine să ai în local cel puțin un separeu pentru cei cu astfel de pretenții. Acesta trebuie dotat cu fotolii comode, o masă, priză pentru laptop și alte accesorii pe care le consideri necesare.

Zona pentru fumat

Arată-le clienților tăi că îți pasă de ei, chiar dacă nu le poți permite să fumeze în interiorul localului. O zonă pentru fumat bine amenajată este apreciată, mai ales, în sezonul rece, iar clienții cu acest viciu aleg localurile care le oferă și o astfel de facilitate. Un accesoriu care nu trebuie să lipsească este încălzitorul de terasă, în jurul căruia poți amplasa câteva mese și scaune confortabile, astfel încât clienții să își poată continua la o țigară discuțiile începute în interior.

Ține cont de aceste sfaturi, și pubul tău va fi plin în fiecare week-end, și chiar în timpul săptămânii vei avea clienți fideli, care te vor vizita zi de zi.

Share articol: