În ziua de astăzi există numeroase modalități noi prin care să ai parte de câștiguri financiare. Una dintre industriile care a început să fie extrem de profitabilă, chiar dacă până acum poate 10 ani nu mulți ar fi mizat pe ea, este cea a jocurilor.

Ele nu mai sunt o activitate doar pentru copii, în mod special când este vorba de cele de acțiune și strategie, ori de cele din categoria de iGaming. Dacă îți place să îți petreci timpul liber distrându-te cu diverse jocuri, atunci ai posibilitatea ca din acest hobby să ai parte și de recompense financiare, în funcție de performanța pe care o ai. 

Pentru a înțelege mai bine cum să faci asta, citește în continuare câteva dintre cele mai bune exemple. Valorificarea pasiunilor tale este cheia spre fericire, mai ales dacă rezultatele financiare sunt satisfăcătoare. Iată, așadar, cum poți să te distrezi și să faci bani, jucându-te.

iGaming online

Chiar dacă majoritatea jocurilor de noroc au fost create acum sute sau chiar mii de ani, ele au avut o istorie complexă, fiind ba acceptate, ba interzise. În ziua de astăzi, ele sunt legale doar în câteva țări, inclusiv în România.

În funcție de categoria care te atrage mai mult, poți să-ți încerci norocul atât în mediul online, cât și la operatori stradali. În momentul de față se consideră că agențiile virtuale vin cu mai multe avantaje, printre ele fiind diversitatea mai mare a opțiunilor de joc, dar și accesul mai rapid și ușor la cont.

În plus, poți oricând să iei legătură cu reprezentanții agenției, pentru a clarifica anumite situații sau neclarități, așa cum, de exemplu, ai MagicJackpot contact detaliate aici. Serviciul Relații Clienți este extrem de important deoarece poți afla detalii legate de anumite pachete sau concursuri la care vrei să aplici. 

Având toate datele vei știi cum să participi, dar și tot ce să faci pentru a îndeplini complet regulamentul. Ulterior, va fi nevoie să îți dozezi cât mai bine bugetul pe care poți să-l investești și să stabilești ce tehnici vei utiliza.

Jocurile de noroc se bazează pe hazard, dar există diverse modalități prin care să înclini măcar puțin balanța succesului înspre tine. Nu uita să joci responsabil!

eSports

Până acum câțiva ani, jocurile pe calculator erau o simplă sursă de distracție, iar replica principală a părinților era că “nu te vor ajuta cu nimic în viață”, “sunt doar o pierdere de timp”. În ziua de astăzi, lucrurile stau destul de diferit.

Dacă ai suficient de multă pasiune pentru jocurile pe calculator, dacă ești ambițios și dornic să concurezi cu cei mai buni gameri, poți participa la turnee și diverse competiții de eSports. Acest segment de entertainment este destinat persoanelor de orice vârstă, care sunt dornice să se avânte în provocări.

Printre cele mai populare jocuri la care poți participa pentru a demonstra cât de bun ești, se numără:

League of Legends

DOTA

Counter Strike: Global Offensive

StarCraft

Overwatch

Fortnite

La nivel global există foarte multe concursuri la care poți să iei parte, iar unele acceptă ca în primele etape, participanții să joace de oriunde doresc, inclusiv de acasă. Ulterior, pe măsură ce se ajunge la cele mai bune echipe sau cei mai buni jucători, cel mai adesea, va fi nevoie să călătorești până în țara unde se ține competiția. 

Să fii gamer în ziua de astăzi poate să fie nu doar un job full-time, ci un stil de viață. Există multe persoane care pe lângă participarea la competiții, au canale de social-media unde fac streaming sau își construiesc comunități. 

Decizia ONJN NR. 1773/29.09.2017

Share articol: