Panica pentru retelele de socializare. Dupa Twitter, a venit randul LinkedIn sa-i sperie pe investitori

Actiunile LinkedIn au scazut astazi cu peste 20%. Ce s-a intamplat
Ziua si vestea proasta. Cam asta pare sa fie noul trend in lumea startup-urilor si a retelelor de socializare. Cosmarul actionarilor din Silicon Valley a inceput cu declinul Meerkat, falimentul aplicatiei Secret, iar acum continua cu dezamagirea numita Twitter.
Ultima lovitura vine insa din partea LinkedIn. Reteaua de socializare pentru profesionisti a pierdut nu mai putin de 20% din valoarea actiunilor dupa ce si-a prezentat raportul financiar. In bani, procentul inseamna nu mai putin de 6 miliarde de dolari.

E a doua lovitura de miliarde, dupa ce marti si actiunile Twitter au scazut cu 24%, insemnand o pierdere de aproximativ tot 6 miliarde de dolari. Nici macar Facebook nu e ferita de acest declin. Desi e in continuare pe profit, compania lui Zuckerberg a avut cea mai lenta crestere a venitului trimestrial din ultimii doi ani, iar valoarea actiunilor a scazut cu 5%.
Cei de la LinkedIn au dat vina pe cursul dolarului, dar si pe achizitia lynda.com, platforma educationala video pe care au cumparat-o in urma cu o luna pentru 1,5 miliarde de dolari.