Vaticanul își unește forțele cu giganții tech IBM și Microsoft pentru a promova dezvoltarea etică a inteligenței artificiale și pentru a solicita reglementarea tehnologiilor intruzive precum recunoașterea facială.
Aceștia susțin că inteligența artificială trebuie să respecte intimitatea utilizatorilor, securitatea lor și a datelor, să țină cont de drepturile omului și să lucreze transparent.
Papa Francisc a transmis acest mesaj printr-un discurs rostit în numele său la o conferință la care au fost prezenți și reprezentanții Microsoft și IBM. Acesta a subliniat necesitatea dezvoltării etice a algoritmilor și a avertizat în privința pericolelor inteligenței artificiale, ce poate ajunge să fie utilizată în scopuri politice, deseori fără știrea indivizilor afectați.
„Această asimetrie prin care câțiva oameni află totul despre noi, în vreme ce noi nu știm nimic despre ei pune la grea încercare gândirea critică și conștiința existenței libertății. Inegalitățile se extind necontrolat. Informația și prosperitatea se acumulează doar în mâinile câtorva oameni, cu riscuri grave pentru societățile democratice”, a transmis Papa Francisc.
Documentul agreat de toți cei prezenți făcea referiri specific la potențialul de a abuza de tehnologia recunoașterii faciale. „Trebuie încurajate noi reglementări care să promoveze transparența, principiile etice, mai ales pentru tehnologii avansate cu un risc crescut de a afecta drepturile omului, precum recunoașterea facială”, se arată în documentul citat.
La rândul lor, Microsoft și IBM încearcă să păstreze noile tehnologii în limitele unor principii etice sănătoase. Ambele companii susțin că au refuzat să intre în afaceri care nu îi făceau să se simtă confortabil cu felul în care un client s-ar fi folosit de tehnologiile dezvoltate de ei.