Peter Zaboji este un ex-corporatist devenit antreprenor, si mai apoi investitor, cu o experienta importanta in domeniul startupurilor si al investiilor Venture Capital.

Fondator si presedinte al European Entrepreneurship Foundation, Peter Zaboji vine in Romania sa ii ajute pe antreprenorii nostri. Ex-corporatist devenit antreprenor si mai apoi investitor, Zaboji are o experienta importanta in domeniul start-upurilor si al investitiilor de tip Venture Capital si a lucrat de-a lungul timpului alaturi de Siemens in SUA si Germania. El a predat antreprenoriat si a fost Entrepreneur-in-Residence la INSEAD si mai apoi la CEU Business School. De asemenea, este autorul cartii „Change” si vorbitor la numeroase conferinte despre antreprenoriat si investitii.

Peter Zaboji va sta de vorba cu tinerii romani la Startup Workout Weekend, un program de accelerare adresat celor mai bune 10 start-upuri in tehnologie din regiune, care va avea loc pe 26 si 27 aprilie la Cluj-Napoca. Evenimentul consta intr-o combinatie de mentoring, networking si feedback.


Politicienii nu trebuie sa faca altceva decat sa simplifice reglementarile administrative care au inca un iz de secolul XIX

yoda.ro: Despre Romania noua ne place sa spunem ca va fi urmatorul Silicon Valley al lumii. Cum se vad lucrurile din exterior?

P.Z.: Nici o tara din lume nu va reusi vreodata sa aiba mentalitatea din Silicon Valley; tarile sunt conduse de politicieni avizi de putere si amatori de ierarhii. Silicon Valley este sinonimul pentru cultura, pentru locul in care oamenii prefera sa isi construiasca propriile afaceri in loc sa aiba un job sigur intr-o companie mare. Silicon Valley este locul in care oamenii ofera „venture capital” si fac parte din procesul de creare a afacerilor in loc sa vorbeasca despre capitalul de risc asa cum o fac deseori europenii. In ultimii 10 ani, hub-uri antreprenoriale au fost create in Barcelona, Cambridge, Londra si Paris. Astazi, Berlinul poate fi mai atragator pentru unele start-upuri decat Silicon Valley. Bucurestiul si Clujul arata ca incep si ele sa se apropie de aceasta cultura.

yoda.ro: Ce dezavantaje si apoi ce avantaje ar are Romania in aceasta directie, comparativ cu vecinii sai, Ungaria, Serbia si Bulgaria?

P.Z.: How to Web face o treaba remarcabila in Romania. Vad de asemenea tendinte emergente in Budapesta, Bratislava, Praga si Viena. Saptamana trecuta, Novi Sad a avut primul eveniment pentru start-up-uri. In zona, cultura antreprenoriala se dezvolta frumos, nu este cazul sa vorbim despre avantaje si dezavantaje.

yoda.ro: Ce ar trebui sa faca Romania pentru a sprijini antreprenorii si firmele IT?

P.Z.: Antreprenoriatul este mult prea important pentru a fi lasat politicienilor care au tendinta de a isi sustine favoritii. Antreprenoriatul functioneaza de jos in sus si nu invers. Este nevoie de libertate, de modele care pot fi replicate si de investitori care ajuta la dezvoltarea companiilor de succes. Politicienii nu trebuie sa faca altceva decat sa simplifice reglementarile administrative care au inca un iz de secolul XIX in tarile din Europa Centrala si de Est.

Exista foarte multi oameni talentati in Romania care ar trebui sa isi ia destinul in propriile maini

yoda.ro: Cum poate un tanar sa transforme o idee in bani?

P.Z.: Media si universitatile noastre pun prea mult accent pe „acea idee” care te va face bogat. Sa construiesti o afacere este un proces care necesita aptitudini si experienta. Trebuie sa existe echipe ai caror membri sa aiba calitati complementare. Trebuie sa existe o nevoie pe piata, iar afacerea trebuie sa ofere o solutie acestei nevoi, o solutie pentru care oamenii sunt dispusi sa plateasca. Monetizarea ideii necesita gandire in termeni de procese de business, este o arta mai degraba decat o stiinta.

yoda.ro: Care au fost cele mai traznite idei de start-up-uri pe care le-ati intalnit pana acum si care s-au dovedit a fi viabile?

P.Z.: Cand am ajuns in Budapesta in 2008 mi s-a spus ca aici nu sunt antreprenori. Nu am fost satisfacut cu raspunsul primit asa ca am inceput sa caut. I-am descoperit pe fondatorii LogMeIn, IndexTools, Prezi si Ustream, antreprenori exceptionali care au construit povesti de succes glovale din regiunea noastra. In limbajul nostru local, antreprenor se traduce ca fiind acel baiat destept care s-a imbogatit din privatizari, care stie sistemul, care a scris aplicatii pentru fonduri UE si guvernamentale pentru a pune bani deoparte. Din fericire insa, realitatea este alta!

yoda.ro: Care sunt cele mai dese greseli facute de antreprenorii romani?

P.Z.: Antreprenorii fac exact aceleasi greseli pe care le fac si oamenii obisnuiti, oriunde in jurul globului. Marea diferenta este ca antreprenorii corecteaza aceste greseli pe loc in loc sa incerce sa gaseasca vinovatul. Numim asta un proces de invatare in care castigam experienta si ne asumam responsabilitatea. Nimeni nu poate sa cumpere experienta si nu o putem invata altfel decat „the hard way”. Cel mai bine este sa invatam de la antreprenorii in serie care au creat afacere dupa afacere, de la Richard Branson la Steve Jobs. Exista foarte multi oameni talentati in Romania care ar trebui sa isi ia destinul in propriile maini. Ar trebui sa fie incurajati, sa primeasca mentorat si sustinere din partea antreprenorilor experiementati.

Share articol: