Modelul de indexare al Google face ca WhatsApp să devină mai vulnerabil.
Potrivit jurnaliștilor de la Motherboard, Google a ajuns să indexeze în motoarele sale de căutare chiar și linkurile cu invitații pentru înscrierea în grupurile de WhatsApp.
Această noutate face ca oricare grup să fie expus unor vulnerabilități, din moment ce nu mai sunt complet ascunse.
Riscul cel mai mare este expunerea datelor personale din grup, precum numerele de telefon, dar și informațiile împărtășite în discuții.
Alison Bonny, purtător de cuvând la Facebook și WhatsApp a comentat informațiile apărute în presa din SUA explicând faptul că grupurile, atâta timp cât sunt promovate pe internet cu invitații prin linkuri reprezintă un spațiu public.
De asemenea, reprezentanții Google, fără să emită un comunicat oficial de presă, au comentat doar că sistemul de indexare preia orice link disponibil pe internet, atâta timp cât nu este privat.