Criptomoneda Libra a suferit o nouă scădere, după ce mai mulți dintre investitorii care au susținut inițial asociația formată de Facebook au anunțat că se retrag din business. Visa, eBay, Mastercard și procesatorul de plăți Stripe au informat că vor părăsi organizația.
Anterior, și PayPal a anunțat că va ieși din Libra Association, la doar câteva zile de la prima întâlnire a Consiliului Asociației, în Elveția. Asta cu toate că fostul lider al PayPal, David Marcus, este șeful Libra în cadrul Facebook. Mashable informează, citând Wall Street Journal, că unii dintre membrii fondatori s-au răzgândit pe ultima sută de metri și au avansat temeri legate de implicarea într-o asemenea asociație.
„Suntem concentrați pe evoluție și continuăm să construim o asociație puternică alături de unele dintre companiile de top ale lumii, organizații cu impact social și actori ai societății extrem de importanți, pentru a ajunge la o implementare sigură, transparentă și pietenoasă a unui sistem global de plată care să spulbere barierele financiare pentru miliarde de oameni”, a declarat Dante Disparte, manager de comunicare Libra Association.
Nici una dintre companii nu a oferit o explicație pentru retragerea subită din Asociație. Cu toate că există încă mai mulți membri fondatori care au rămas parte a Libra, cei care s-au retras reprezintă nume extrem de importante.
„Respectăm viziunea Libra Association. Oricum ar fi, eBay a luat decizia de a nu merge mai departe în calitate de membru fondator”, a transmis un purtător de cuvânt al gigantului. De asemenea, reprezentanții Stripe au explicat că nu exclud posibilitatea de a lucra cu Libra în viitor și că urmăresc îndeaproape evoluția companiei.
Luna aceasta, CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, va depune mărturie în fața autorităților americane în legătură cu misiunea Libra, în contexul în care mulți oficiali s-au declarat sceptici în privința proiectului.