Reprezentanții Amazon Web Services au cerut în instanță permisiunea de a solicita președintelui american Donald Trump răspunsuri referitoare la atribuirea unui contract de 10 miliarde de dolari către Microsoft. 

Amazon susține că dorește să solicite ca șapte persoane cheie în intermedierea afacerii să depună mărturie, pentru a se dovedi „caracterul părtinitor și reaua credință” în atribuirea contractului.

„Președintele Donald Trump a demonstrat în repetate rânduri că este dispus să uzeze de poziția sa de șef de stat și comandat suprem pentru a interfera cu exercitarea atribuțiilor guvernului – inclusiv în cazuri federale punctuale – cu scopul de a-și promova propria agenda”, a transmis un purtător de cuvânt al Amazon, citat de CNBC. „Întrebarea este dacă președintele Statelor Unite ar trebui să aibă permisiunea de a folosi bugetul Departamentului de Apărare pentru a-și urmări scopurile politice și personale”, a insistat acesta.

În luna octombrie, Microsoft a primit contractul numit Joint Enterprise Defense Infrastructure (sau JEDI), o înțelegere pe o durată de 10 ani, cu o valoare de peste 10 miliarde de dolari. Dată fiind situația, reprezentanții companiei au refuzat să comenteze, arată publicațiile americane.

Purtătorii de cuvânt ai Amazon au explicat că vor să-l întrebe în mod public, în fața judecătorilor, pe Donald Trump despre comunicațiile și interacțiunile sale cu factorii de decizie și alte companii care au licitat pentru contractual JEDI. Pe lângă Trump, cei de la Amazon solicită și interogarea secretarului Apărării, Mark Esper, al fostului secretar al Apărării, James Mattis și al ofițerului șef al aceluiași departament, Dana Deasy. În replica, reprezentanții Apărării SUA au declarat că solicitarea este una „nenecesară” și „greoaie”, adăugând că are încredere în compania care a câștigat contractul JEDI.

Share articol: