O alternativă pentru cardul Revolut urmează să apară în România.
Startup-ul de Fintech Bunq din Olanda a anunțat că se va extinde pe alte 22 de piețe noi din Europa, ajungând astfel la o acoperire de 30 de țări în total.
Alături de extinderea geografică, Bunq va permite sistemul de plată prin Apple Pay și Google Pay pentru Travel Card în Olanda, Franța, Germania, Spania, Italia, Belgia și Irlanda.
Ceea ce Bunq oferă este un cont bancar cu IBAN și card de debit contra unei taxe lunare, dar și un Travel Card util pentru cei care călătoresc des și trebuie să plătească în mai multe tipuri de monede.
Deși nu oferă și descoperire de card, Travel Card, care costă 9.99 euro, sumă plătită o singură dată, poate funcționa ca un card de credit, adică poate fi folosit în călătorii pentru a depune depozite sau garanții la închirierea unui autoturism.
România, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Suedia, UK, Norvegia și Islanda sunt țările în care acest serviciu va întra în curând.