Facebook vrea sa monetizeze si aceasta baza de utilizatori.
Cea mai mare retea de socializare, Facebook, a anuntat la inceputul acestui an ca aplicatia de Messenger a ajuns la 800 de milioane de utilizatori. Conform unui document pe care Facebook l-a trimis partenerilor si care a 'scapat' pe internet, compania planuieste sa introduca o forma unica de reclame pe Facebook Messenger.
In loc de stilul standard de reclame tip banner, reclamele ar fi trimise direct catre clientii care au discutat inainte cu compania careia ii este facuta reclama.
Ca parte a pregatirii pentru lansare, Facebook a prezentat un link scurt care deschide automat un thread de chat cu o companie. Facebook a confirmat existenta link-ului insa nu a facut nimic public pana in acest moment.
"Nu comentam pe seama zvonurilor si a speculatiilor. Acestea fiind spuse, obiectivul nostru cu Messenger este sa cream o experienta de inalta calitate pentru 800 de milioane de oameni din intreaga lume si asta include asigurarea ca oamenii nu vor primi mesaje nedorite de orice fel" le-a spus un reprezentant Facebook celor de la Tech Crunch.
Conform documentelor, aceste reclame vor veni pe Facebook Messenger in al doilea trimestru al anului. Din moment ce aceste reclame sunt trimise numai utilizatorilor care au trimis mesaje companiiilor, se pare ca Facebook vrea sa se asigure ca utilizatorii nu vor fi deranjati de ele. Ramane de vazut daca acest lucru se va intampla.