Facebook a facut o schimbare care va deranja multi utilizatori.
Reteaua de socializare a introdus o noua modificare la platforma video. De acum, toate clipurile vor rula automat in news feed cu sunetul pornit.
Singura solutie pentru ca sunetul sa nu se auda este dezactivarea, adica setarea aplicatiei pe varianta silentios. Acest lucru se poate face prin accesarea Setarilor din aplicatie.
Probabil ca multi utilizatori vor fi deranjati de aceasta schimbare, pentru ca nu vor ca toti cei din jur sa auda sunetul unor clipuri care le ruleaza automat in news feed. In plus, va fi cu atat mai deranjat daca cineva asculta muzica in timp ce verifica postarile de pe Facebook si sunetul porneste automat.
In fiecare zi, peste 3 miliarde de clipuri sunt vizionate pe Facebook, scrie publicatia Daily Mail. Pana acum, orice clip rula automat pe modul silentios si era nevoie ca utilizatorul sa apese pe video pentru ca sunetul sa porneasca.
Dana Sittler, product manager la Facebook, spune ca schimbarea a fost introdusa pentru ca tot mai multi utilizatori vor sa vada clipuri si prefera sa auda imediat si sonorul asociat cu imaginile.
Testele facute pana acum au adus un feedback pozitiv din partea utilizatorilor, de aceea Facebook a decis sa introduca sunetul la fiecare video.