Competitia are premii in valoare totala de 4.000 de euro si un loc in finala editiei regionale, care va avea loc la Sofia.
Opt startup-uri romanesti din industrii creative si ICT vor fi selectate pentru a urca pe scena Get in The Ring Romania. Plecand de la un format international, competitia pune la bataie premii de 4000 de Euro, oferite pentru afacerile capabile sa genereze produse si practici de business revolutionare. Evenimentul este organizat de GEA Strategy & Consulting si va avea loc in cadrul Creative Est, primul festival autohton dedicat industriilor creative.
Inscrierile se fac pana pe 12 octombrie, completand un scurt formular online. Ai oportunitatea de a-ti face startup-ul cunoscut, a primi feedback valid de la profesionisti cu experienta, a castiga o serie de sustinatori si, de ce nu, a inspira antreprenorii de maine.
Evenimentul are in vedere doua tipuri de startup-uri: cele evaluate la sub 1 milion Euro (lightweight), aflate la inceput de drum si a doua categorie formata din startup-uri evaluate la peste 1 milion de Euro (middleweight).
Pentru categoria lightweight, premiul I este in valoare de 3.000 de Euro si include un loc in finala regionala de la Sofia, iar premiul al II-lea este in valoare de 1.000 de Euro. Castigatorii vor primi in plus, 12 luni de acces gratuit la servicii bancare destinate startup-urilor, abonamente de la Impact HUB si consultanta de la UEFISCDI.
Pentru startup-urile evaluate la peste 1 milion Euro (middleweight) Get in The Ring este o platforma de networking si finantare la nivel international, oferindu-le posibilitatea sa interactioneze cu investitori si fonduri de investitii europene. Startup-ul castigator la aceasta categorie va reprezenta Romania in finala regionala de la Sofia.
Opt startup-uri vor fi selectate si se vor confrunta fata in fata in sesiuni a cate cinci runde de pitching (echipa, realizari, model de business, propunere de investitie, freestyle), de treizeci de secunde fiecare, in care vor incerca sa convinga juriul de potentialul de business al ideii lor.
Aflat la a doua editie nationala, Get in The Ring are loc sambata, 17 octombrie, incepand cu ora 19.00, la halele din Industria Bumbacului.
Castigatorul competitiei, la fiecare categorie, va fi ales prin vot de catre public, care va puncta cel mai bun pitch, iar finalistul Get in the Ring Romania va merge direct in finala regionala de la Sofia, unde va intalni startup-uri din alte opt tari est si central europene.