Hackerii care au furat scenarii din noul sezon "Urzeala tronurilor" cer HBO o rascumparare pentru datele sustrase.
Hackerii care au spart serverele HBO si au furat scenarii din noul sezon "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones" si alte informatii cer companiei o rascumparare pentru datele sustrase, informeaza bbc.com.
Hackerii au publicat recent un scenariu pentru cel de-al cincilea episod al sezonului 7 din serialul "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", care nu a fost difuzat inca.
Alte date publicate de hackeri sunt documente ale companiei si episoade din alte show-uri HBO.
Hackerii sustin ca detin in total 1,5 TB de date, dar reprezentantii HBO au trasmis ca nu cred ca e-mailul companiei a fost compromis.
Documentele publicate cel mai recent erau etichetate cu mesajul "HBO esueaza", potrivit site-ului Wired, si au inclus informatii de natura juridica, acorduri de angajare si alte fisiere ale companiei.
Potrivit Associated Press, unele documente ar contine datele personale de contact ale actorilor din "Urzeala tronurilor".
Hackerii au cerut rascumpararea prin intermediul unui videoclip care contine mesajul scris, adresat lui Richard Plepler, directorul executiv al HBO.
Hackerii nu au precizat in acest mesaj public ce suma exacta ii cer companiei. Daily Mail scrie insa ca ar fi vorba de aproximativ 6 milioane de dolari, in bitcoin.
"HBO investeste 12 milioane de dolari in cercetarea pietei si 5 milioane de dolari in reclame (pentru cel de-al saptelea sezon din serialul «Game of Thrones», n.r.). Asa ca ne puteti considera un alt buget pentru reclamele voastre", mai arata mesajul hackerilor, semnat "Mr Smith" (domnul Smith, n.r.).
Desi nota nu este datata, ii ofera trei zile la dispozitie companiei HBO pentru a efectua plata. Reprezentantii HBO au transmis ca investigheaza incidentul in continuare.
HBO nu este la primul contact cu hackerii. In 2015, hackerii au obtinut primele patru episoade din sezonul 5 al "Game of Thrones", inainte ca acestea sa fie lansate oficial.
Sursa: News.ro