Spatiul de co-working adresat profesionistilor in tehnologie a sarbatorit doi ani de activitate printr-un eveniment la care au luat parte peste 100 de persoane
Proiect inceput din "necesitatea" de a crea un spatiu in care antreprenorii din domeniul IT sa socializeze si sa poata lucra, dupa cum spune echipa, TechHub Bucharest a ajuns sa se laude cu un grad de ocupare de 100% a spatiilor de birouri, numarand acum 55 rezidenti si 20 co-workeri.
“Comunitatea profesionistilor in tehnologie din Romania este astazi mai puternica decat a fost vreodata si suntem convinsi ca aceasta va continua sa se consolideze in perioada urmatoare”, a declarat Daniel Dragomir, unul dintre initiatorii proiectului.
Cei de la TechHub au anuntat, miercuri, ca se extind prin deschiderea unui nou spatiu de evenimente la parterul cladirii din Str. Nicolae Filipescu nr. 39-41. Ei au prezentat si programul TechSociety in parteneriat cu studioul de jocuri King, care ofera asistenta si spatiu pentru organizarea gratuita a unor evenimente relevante pentru IT-ul romanesc.
Scopul TechSociety este sa ajute la dezvoltarea comunitatii tech locale, oferind tuturor persoanelor interesate sa tina un eveniment de interes pentru profesionistii in tehnologie toata sustinerea de care este nevoie. Doritorii pot aplica online pe site-ul programului.
“Aceasta platforma nu are structuri rigide, nu are reguli prohibitive, ci dimpotriva, aceasta platforma beneficiaza de libertate totala. Toti cei care vor sa contribuie cu idei si proiecte noi la cresterea pietei locale de tech se bucura de toata sustinerea King. Aceasta initiativa reprezinta un vot de incredere in potentialul de inovatie al pietei locale”, a declarat Mihai Sfrijan, Head of Studio, King Romania.
In prezent, echipa TechHub numara doar patru persoane, care se ocupa de toate activitatile spatiului de lucru. Tortul prezentat aseara a fost realizat de mama unuia dintre membrii echipei.
Deschis pe data de 9 mai 2013 la initiativa lui Daniel Dragomir, Bogdan Iordache si Stefan Szakal, TechHub Bucharest isi propune sa contribuie activ la dezvoltarea comunitatii si sa ajute startup-urile tech cu potential la scara globala sa se dezvolte mai rapid.
Peste 80 de profesionisti in domeniul tehnologiei lucreaza zi de zi din spatiul de co-working TechHub Bucharest si beneficiaza astfel de acces preferential la evenimentele organizate de comunitate, dar si la celelalte spatii din reteaua internationala TechHub.
Echipa din Romania are numeroase proiecte pentru ajutarea startup-urilor, de la modelarea unei idei, pana la prezentarea ei in fata expertilor. De-a lungul celor doi ani, oamenii de la TechHub au organizat numeroase sesiuni gratuite de pregatire prin care au contribuit la dezvoltarea ecosistemului startup din tara noastra.
TechHub Bucharest a gazduit mai mult de 165 de evenimente, care au adus in fata audientei 270 de invitati speciali si mentori recunoscuti la nivel international.
Printre personalitatile remarcabile care au urcat pe scena TechHub Bucharest pentru a-si impartasi experientele se numara Bill Aulet (Managing Director, Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship), Florin Talpes (Presedinte si Co-Fondator, Bitdefender), Mike Butcher (Senior Editor, TechCrunch si Co-Fondator, TechHub Global), Bart Decrem (Senior Vice-President, Walt Disney Company), Olaf Lausen (Chief of Staff of the CEO & Business Development Director, Telekom Romania), Jon Bradford (Managing Director, Techstars London), Jonathan Shieber (Senior Editor, TechCrunch US), Vassil Terziev (Co-Fondator si CEO, Telerik) sau Tim O’Brien (General Manager Apps and Platforms Groups, Microsoft).