TikTok adaugă o funcție de autenticitate „inspirată” de la rivalul direct BeReal

TikTok a adăugat joi o funcție de autenticitate inspirată complet din principiile aplicației franceze BeReal, folosind astfel rețeta Meta de a aplica lucrurile care merg bine la alte companii de tehnologie.
Gigantul rețelelor de socializare a inaugurat astfel funcția TikTok Now ca fiind „o experiență foto și video zilnică pentru a împărtăși cele mai autentice momente", folosind simultan camerele frontale și cele principale ale unui smartphone.
„Veți primi zilnic o invitație de a înregistra un videoclip de 10 secunde sau de a capta o fotografie pentru a împărtăși cu ușurință ceea ce faceți", a precizat TikTok într-o postare. TikTok a precizat că funcția Now este disponibilă în aplicația din Statele Unite și va fi implementată la nivel mondial în următoarele săptămâni.

Aceasta a fost formula câștigătoare pentru BeReal, o nouă rețea socială care îi invită pe utilizatori să împărtășească adevărate frânturi autentice din viața lor, mai degrabă decât momente selectate cu foarte multă atenție. O dată pe zi, BeReal îi invită pe utilizatori să realizeze fotografii cu ceea ce fac în momentul în care primesc notificarea, oferindu-le două minute pentru a posta imaginile. Aplicația folosește camerele din față și pe cele din spate ale telefoanelor, punând „selfie-urile" în context. Abordarea este un contrast puternic față de imaginile atent selectate cu care suntem obișnuiți pe Instagram și Facebook. Lansat în urmă cu doi ani de antreprenori francezi, BeReal și-a văzut popularitatea crescând în ultimele luni.
Ascensiunea lui BeReal semnalează faptul că oamenii s-au săturat de imaginile online foarte bine editate, care nu reflectă viața reală. Mai mult, Instagram a declarat pentru AFP că a lucrat la nivel intern la un prototip al unei funcții asemănătoare cu BeReal, dar că nu o testează în acest moment.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: