Vezi cum iti poti suna gratis prietenii de pe Facebook
Nu se mai termina surprizele cand vine vorba de Facebook! La doar cateva zile dupa ce introdus optiunea de chat in grup pentru Messenger, utilizatorii Facebook se bucura acum de cea mai tare functie: isi pot suna gratis prietenii, prin VoIP.
Noua functie a Facebook Messenger a fost adaugata printr-un update. Atat aplicatia pentru Android cat si cea pentru iOS au primit aceasta actualizare. Iti permite sa-ti suni gratis prietenii de pe Facebook, care au instalat Messenger pe telefon. Iti trebuie doar Wi-Fi, daca vrei sa fie cu adevarat gratuit. Apelurile pe care le faci folosind optiunea de date a telefonului te pot costa insa, pe masura ce iti consumi megabitii.
Ca sa suni de pe iPhone sau iPad, trebuie sa ai Messenger instalat. Porneste aplicatia, apasa pe tab-ul “People”, alege prietenul pe care vrei sa il suni si apoi apasa butonul de apel. Procedura e la fel de simpla si pentru Android. Porneste Messenger, cauta-ti prietenul pe care vrei sa il suni si apasa butonul de apel.
Ca la orice alta aplicatie VoIP, poti minimaliza apelul si poti folosi si alte aplicatii in timp ce stai de vorba. Pentru o scurta vreme, vei fi rugat sa acorzi un feedback al calitatii, la terminarea apelului. Daca unul dintre prietenii tai nu poate fi sunat, atunci iconita de telefon va fi gri. Functia de apel nu e disponibila si de pe PC.