Motivele pentru care nu ar trebui sa mai folosim retelele de socializare
Renuntarea la retelele de socializare sau cat mai putin timp petrecut in fata computerului pot avea ca beneficii atat obtinerea unui loc de munca mai bun, cat si posibilitatea de a face exercitii fizice si de a petrece mai mult timp in aer liber, spun specialistii citati de Forbes.
Acestia ofera cel putin trei motive pentru care, considera ei, ar fi bine sa renuntati, cel putin pentru o perioada, la a mai utiliza site-urile de socializare in 2013.
Aceste retele de socializare afecteaza respectul de sine, spun psihologii. Un studiu britanic realizat recent a demonstrat ca peste 50% dintre utilizatorii retelelor de socializare au apreciat ca aceasta activitate le-a afectat negativ viata personala. Mai exact, ei au observat ca respectul de sine le-a fost stirbit prin compararea cu prietenii de pe Facebook sau Twitter. Desi pare banal, sentimentul de frustrare legat de realizarile colegilor sau prietenilor de pe retelele de socializare isi pune amprenta asupra psihicului, chiar daca majoritatea celor implicati nu o recunosc. in plus, un obicei foarte nesanatos pentru respectul de sine este spionarea fostului iubit sau a fostei iubite prin intermediul retelelor de socializare.
Social media este un spatiu propice dezvoltarii comportamentului neadecvat - prietenii cu persoane nepotrivite, dar si "schingiuiri" ale exprimarii corecte sunt numai doua dintre neregulile care se pot petrece in cazul in care se acorda prea multa atentie retelelor de socializare. Astfel, in cazul in care incepeti sa simtiti frustrare pentru ca nu ati putut instala o aplicatie pentru iPhone sau incepeti sa purtati discutii in contradictoriu cu prietenii virtuali, este semn ca trebuie sa recurgeti la o pauza de la utilizarea retelelor de socializare.
Mediul online nu este sub nicio forma un substitut al mediului offline, spun sociologii. Datele arata ca aproximativ un sfert dintre americani recunosc ca au ratat frumusetea unor momente importante din viata lor in incercarea disperata de a le imortaliza si a le posta pe retelele de socializare. "Cu tehnologia comunicatiilor omniprezenta in vietile noastre, este usor sa ne convingem ca lumea digitala este acolo unde este cat mai multa actiune, iar eforturile de a ne construi propriul imperiu online este in directa legatura cu beneficiile vietii personale, cum ar fi obtinerea unui nou loc de munca sau consolidarea unei noi relatii", sunt de parere specialistii citati de Forbes. Realitatea arata ca peste 90% dintre cei care isi cauta un loc de munca fac acest lucru in mediul online, insa mai putin de 5% trec la pasul urmator, cum ar fi participarea la un interviu de angajare online. Mai mult decat atat, specialistii in resurse umane spun ca un procent cuprins intre 70 si 80% dintre locurile de munca vacante nu sunt niciodata postate pe site-urile de socilaizare sau in mediul online.
Printre alte beneficii ale renuntarii la retelele de socializare se numara mai mult timp pentru activitatile sportive, pentru lectura si pentru intalnirile reale cu prietenii, potrivit agentiei de presa Mediafax.