Res Publica in colaborare cu Visegrad Fund, Google si Financial Times au anuntat topul liderilor inovatiei din Europa Centrala si de Est.
Trei romani - Ionut Budisteanu, Paul-Andre Baran si Cristian Botan - se regasesc pe lista celor 100 de lideri ai inovatiei din Europa Centrala si de Est, elaborata de mai multe companii, intre care si Google, ca parte a unei campanii care are ca scop promovarea inovatiei in aceasta regiune, anunta Mediafax.
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Res Publica in colaborare cu Visegrad Fund, Google si Financial Times au anuntat lista celor 100 de lideri ai inovatiei din Europa Centrala si de Est.
Ionut Budisteanu, Paul-Andre Baran si Cristian Botan sunt romanii care se regasesc pe lista finala a proiectului New Europe 100 (NE100).Lista NE100 a fost creata ca parte a unei campanii care are ca scop promovarea inovatiei in Europa Centrala si de Est, prin evidentierea celor care sunt motorul schimbarilor pozitive in societate. Candidatii pentru NE100 sunt oameni si echipe care utilizeaza noile tehnologii in sectoarele lor de activitate, ale caror actiuni au impulsionat economia, stiinta, cultura si comunitatea.
Ionut Alexandru Budisteanu este student al Universitatii din Bucuresti. Programeaza de mai mult de noua ani si a fost implicat in peste 50 de proiecte de acest tip. Ionut este membru al celei mai mari organizatii mondiale dedicate stiintelor informatice - ACM (Association for Computing Machinery) si al celei mai mari asociatii pentru tehnologii avansate, IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers). A fost nominalizat de revista TIME ca unul dintre cei mai influenti tineri din 2013. Proiectul unei masini fara sofer, la un cost redus, realizat de Ionut a castigat primul loc si un premiu de 75.000 dolari la competitia Intel International Science and Engineering Fair. Prototipul lui a scos in evidenta potentialul construirii in serie de masini autonome.
Paul-Andre Baran este nascut in Los Angeles. In ultimii trei ani, Paul a administrat programul Biblionet, de 26,9 milioane de dolari, al fundatiei Bill & Melinda Gates, menit sa reformeze bibliotecile publice din Romania. Paul traieste si munceste in Romania de peste 12 ani, timp in care a oferit asistenta tehnica pentru British Council in dezvoltarea centrelor de pregatire regionale ale administratiei publice din Romania. El a administrat si programele de guvernanta locala finantate de USAID (The United States Agency for International Development) si a fost consultant pentru guvernanta locala al Presedintiei Romaniei.
Cristian Botan este creatorul portalului jobs.gov.ro, realizat cu scopul combaterii nepotismului in administratie. Aparitia acestui instrument online a deschis drumul catre transparenta in administratia publica in Romania. Intreprinzator si doctorand, Cristian Botan a fost cooptat de premierul Romaniei in pozitia de consilier de transparenta. Cristian a demarat alte cinci proiecte online, care au ca tinta transparentizarea administratiei publice: date.gov.ro, internship.gov.ro, online.gov.ro, petitii.gov.ro, transparenta.gov.ro.
"Lucram la aceasta lista de aproape un an. Am cautat inovatori din diferite industrii, a caror activitate contureaza astazi viitorul. Datorita lor am invatat ca, in ciuda stereotipurilor, Europa Centrala si de Est are multe de oferit. Cultura start-up-urilor a explodat in aceasta parte a Europei in ultimii 25 de ani, perioada in care regiunea a pornit-o aproape de la zero si continua sa creasca", a declarat Wojciech Przybylski, editor Res Publica Nowa si organizator al New Europe 100.
"NE100 reflecta potentialul pe care il ofera un mediu propice dezvoltarii inovatiei si vrem sa subliniem acest lucru prin celebrarea celor a caror munca va fi motorul dezvoltarii Europei Centrale si de Est in urmatorii 25 de ani", a declarat si Agata Wacławik-Wejman, Google Public Policy & Governmental Relations Senior Counsel.
Lista completa a celor 100 de inovatori din Europa Centrala si de Este este disponibla la www.ne100.org.
Fondata in 1998, de Larry Page si Sergey Brin, Google este astazi o companie prezenta pe toate marile piete globale. Google are sediul central in Silicon Valley si birouri in America de Nord si de Sud, Europa si Asia.
Google, proprietarul celui mai popular motor de cautare pe internet, a deschis, pe 1 noiembrie 2010, un birou in Bucuresti, echipa din Romania fiind coordonata de Dan Bulucea.
Foto: Pagina de Facebook Ionut Budisteanu