Premiul a fost decernat miercuri dimineata. Cercetatorul nascut in Crisana a impartit distinctia cu doi colegi.

Cercetatorul Stefan W. Hell, nascut la Arad in 1962 este unul dintre castigatorii Nobelului pentru Chimie. El imparte premiul cu  Eric Betzig, si William E. Moerner, a anuntat, miercuri, Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de stiinte din Suedia.

Stefan W. Hell este membru de onoare al Academiei Romane din 2012, iar in prezent ocupa functia de director la Institutul Max Planck pentru Chimie Biofizica din Gottingen. El este Doctor Honoris Causa al Universitatilor Politehnica Bucuresti si Vasile Goldis din Arad.

Cei trei cercetatori au fost recompensati pentru "dezvoltarea microscopiei cu fluorescenta de super-rezolutie", anunta Mediafax.

In 2013, premiul Nobel pentru chimie a revenit cercetatorilor Martin Karplus, Michael Levitt si Arieh Warshel, pentru dezvoltarea modelelor multiscalare aplicabile in cazul sistemelor chimice complexe.

Sezonul Nobel din 2014 a debutat luni, cand cercetatorii John O'Keefe, May-Britt Moser si Edvard I. Moser au fost recompensati cu premiul pentru medicina, pentru descoperirea celulelor care alcatuiesc sistemul de pozitionare din creier, supranumit "GPS-ul intern".

Marti, cercetatorii japonezi Isamu Akasaki si Hiroshi Amano si american de origine japoneza Shuji Nakamura au castigat premiul Nobel pentru fizica, pentru inventarea diodelor electroluminiscente (LED) cu lumina albastra.

Premiul Nobel pentru literatura va fi atribuit joi.

Castigatorul premiului Nobel pentru pace - singurul atribuit de Norvegia, conform dorintei exprimate de fondatorul prestigioaselor distinctii, Alfred Nobel - va fi anuntat vineri.

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 13 octombrie.

Laureatii vor primi cate o medalie din aur si un premiu in valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro), care poate fi impartit intre cel mult trei castigatori pe fiecare categorie.

Laureatii isi vor primi premiile Nobel in timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm si la Oslo, pe 10 decembrie, ziua in care se comemoreaza moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat in 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu exceptia celui pentru economie, instituit in 1968 de Banca centrala din Suedia, cu ocazia implinirii a 300 de ani de la fondarea acestei institutii. Premiile au fost create dupa moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform vointei sale din testament.

Share articol: