Prototipul jocului i-a impresionat pe membrii juriului, care le ofera acum sansa romanilor de la BigBlue Studios sa transforme ideea intr-o afacere profitabila.
Un joc romanesc inca in lucru, Rapid Fire, a intrat in finala Acceleratorului Lisbon Challenge. Cei de la BigBlue Studios au ajuns in aceasta faza a competitiei dupa ce au concurat cu echipe din 46 de tari ale lumii. 500 de startupuri au participat la intrecere si doar 30 dintre ele, intre care si cel al romanilor, vor merge la Lisabona.
Startupul romanesc a creat un joc de tip Multiplayer Online Battle Arena, pe care utilizatorii sa il poata juca oriunde s-ar afla, oricand, indiferent de gadgetul pe care il au la indemana. Aplicatia ruleaza pe telefon, pe tableta sau pe PC.
Romanii vor participa la un program intensiv de 3 luni care va incepe pe 2 mai si care are scopul de a-i ajuta sa isi puna afacerea pe picioare.
In prezent, in echipa BigBlue Studios se afla 10 persoane, iar munca la joc a inceput in ianuarie anul acesta. La doar o luna si jumatate din momentul in care le-a venit ideea, tinerii aveau o prima versiune demo a lui Rapid Fire, pe care au prezentat-o la Casual Connect de la Amsterdam. Apoi, o a doua versiune a jocului a fost aratata la GDC San Francisco.
Marile firme din domeniul jocurilor s-au aratat interesate de idee inca de la primele demonstratii, iar acum baietii sunt in discutii cu mai multi publisheri.
Speram sa atragem si jucatori de First Person Shootere, care sunt curiosi sa incerce hartile binecunoscute, incarcate cu un gameplay total diferit - Bogdan Oprescu - BigBlue Studios
Jocul lor isi doreste sa se diferentieze de competitori prin mai multe elemente. Intai de toate, jocurile de tip Multiplayer Online Battle Arena (MOBA) au avut o tema fantasy. Romanii merg pe "modern military, presarata cu elemente de satira", a declarat Bogdan Oprescu de la BigBlue Studios pentru yoda.ro.
Tot ca noutate, Oprescu sustine ca fiecare harta din Rapid Fire va avea elemente de gameplay proprii, astfel incat fiecare jucator, in functie de preferintele sale, sa poata gasi ceva interesant. "Hartile sunt inspirate din cele mai populare harti de multiplayer din toate timpurile, indiferent de genul jocului. Pentru lansare vom avea 3 harti care sunt inspirate din hartile Wet Work (din Call of Duty), Blood Gulch (din Halo) si Facing Worlds (din Unreal Tournament)", sustine Bogdan Oprescu.
Jucatorii pot alege sa faca parte dintr-una dintre cele trei factiuni, si toate scorurile pe care le vor rezolva in joc in modurile Co-OP/PvE se vor aduna la scorul total al factiunii aferent hartii respective. "La fiecare 3 zile, se va face un clasament al celor 3 factiuni pentru fiecare harta, astfel incat factiunea care iese pe primul loc va primi anumite bonusuri ce corespund fiecarei harti (mai mult damage, defense mai mare...), bonusuri care vor fi valide urmatoarele 3 zile, pana la urmatoarea numaratoare", mai spune Bogdan Oprescu.
La capitolul tehnologia din spatele proiectului, romanii folosesc Unity ca engine si Unity Park Suite pentru partea de multiplayer, astfel ca experienta de joc va fi unitara fie ca gamerii aleg un PC, o tableta, un smartphone sau o consola. Asadar, ei se vor putea bucura de joc oriunde s-ar afla si oricand doresc.