Un atac informatic pune in pericol economia SUA, potrivit serviciilor americane de informatii
SUA este tinta unui important atac cibernetic care ii pune in pericol competitivitatea economica, conchide un raport al National Intelligence Estimate (NIE), publicat duminica seara de catre The Washington Post (WP), relateaza AFP.
Raportul, clasat secret si provenind de la diverse servicii americane de informatii, mentioneaza in primul rand China, scrie cotidianul citand oficiali care au solicitat protectia anonimatului. Aceasta este cea mai agresiva tara care incearca sa patrunda in sistemele informatice ale institutiilor si companiilor americane cu scopul de a accesa date care sa ii permita sa obtina un avans in domeniul economic.
Potrivit documentului NIE, companii cu legaturi in domeniile energiei, aerospatial si automobilelor sunt cele mai frecvent vizate de atacuri informatice.
Pagubele cauzate de aceste atacuri sunt estimate la zeci de miliarde de dolari de catre experti externi, continua ziarul.
National Intelligence Estimate citeaza alte trei tari aflate la originea atacurilor cibernetice impotriva Statelor Unite, si anume Rusia, Israelul si Franta. Cu toate acestea, spionajul informatic al acestor tari este considerat ca slab in comparatie cu eforturile Chinei.
In fata acestei situatii, administratia presedintelui Barack Obama incearca sa respinga atacurile acestor tari, depunand plangeri oficiale, expulzand personal diplomatic, restrangand acordarea de vize si formuland reclamatii la Organizatia Internationala a Muncii (OIM), potrivit Mediafax.